„Ion Iliescu era omul KGB-ului”: Ce s-a întâmplat, cu adevărat, în ziua execuției soților Ceaușescu

de: Iulia Kelt
07 12. 2023

Col. (r) Ionel Boeru, fostul șef al plutonului de execuție al soților Ceaușescu, a făcut o serie de dezvăluiri tulburătoare într-un interviu acordat pentru Antena 3 CNN despre dramatismul acelor zile.

Vezi și: De ce tabloul pierdut al lui Ceaușescu valorează 50 de milioane de euro: dictatorul i l-a dăruit unei actrițe pentru care făcuse o pasiune

Mărturiile cutremurătoare despre execuția soților Ceaușescu

Într-un moment de sinceritate, Boeru și-a exprimat regretul profund pentru tragicul eveniment: „Singurul lucru pe care îl regret este faptul că am luat viața la doi oameni. Aici regret enorm că n-aveam acest drept”, a declarat acesta pentru sursa menționată anterior.

El a dezvăluit detalii despre procesul și deciziile care au condus la execuție, menționând că: „Atunci momentan nu, pentru că nu mă gândeam la asta.

După care mi-am dat seama că așa a fost. Am avut discuții inclusiv cu domnul Voican Voiculescu pe care inițial l-am admirat, pentru că el a zis că el n-a știut de ce se află acolo. Nici acum nu vrea să recunoască că el superviza toată acea problemă”

Vezi și: Femeia ‘vândută’ de Ceaușescu în cea mai periculoasă țară din lume, ca la târgul de sclavi: nu vrea să revină în România nici azi

Ion Iliescu ar fi fost mult mai implicat decât s-a crezut inițial

Boeru a indicat că generalul Stănculescu a organizat și a condus execuția, supervizată de Măgureanu și Voican Voiculescu. El a sugerat că Stănculescu a fost mereu informat despre evenimentele din București și a jucat un rol ambiguu: „Stănculescu a jucat la două capete tot timpul”.

Șeful plutonului a relatat și atmosfera tensionată înaintea execuției, descriind momentele dificile și presiunea psihologică intensă: „Eram într-o stare de surescitare maximă, încordat până la extenuare. Spaimă, mânie, nerăbdare, teama de a nu rata, chinul înaintării spre zid”.

Înainte de execuție, Ceaușescu a cântat fragmente din Internaționala și a strigat lozinci, iar execuția a avut loc în curtea garnizoanei din Târgoviște. Boeru a povestit că cei care au participat au suferit ulterior, având probleme psihice și medicale.

„Eu știu ce probleme am cu cei doi care au fost cu mine și care și acum au probleme mari, la 34 de ani de atunci. Au remușcări, sindrom post-traumatic. Și eu îl am, mai ales în perioada asta în care ni se aduce aminte. Am momente când mă apuc și beau pe fond de anxietate”, a mai spus acesta.

„Ion Iliescu era omul KGB-ului şi nu știu dacă Stănculescu a făcut academia la ruși sincer”, a conchis acesta.

Vezi și: Ce s-a ales de cei trei copii ai lui Ceaușescu după ’89: doar unul mai trăiește