Inventatorul celei mai folosite baterii din lume moare la vârsta de 100 de ani: moștenirea fabuloasă pe care a lăsat-o în urmă

de: Iulia Kelt
27 06. 2023

Unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lumea tehnologiei a murit. Universitatea din Texas din Austin a confirmat că John Goodenough, recunoscut pe scară largă drept creatorul bateriei li-ion, a murit la vârsta de 100 de ani.

Deși s-ar putea să nu fi auzit, efectiv, de acesta, el este responsabil pentru succesul telefoanelor mobile, laptopurilor și a altor dispozitive portabile.

The New York Times notează că Goodenough a realizat un progres major în 1980, în timp ce lucra la Universitatea din Oxford.

El a construit un catod cu straturi de litiu și oxid de cobalt care producea o tensiune mai puternică, îmbunătățind, în același timp, siguranța.

Acesta avea o capacitate mult mai mare decât bateriile anterioare, cum ar fi plumb-acid, folosită la mașini și nichel-cadmiu, care se găsește în multe electronice portabile.

Tehnologia nu a reprezentat un succes până când Dr. Akira Yoshino nu a abandonat litiul brut în favoarea ionilor de litiu. Omul de știință a produs un design practic pentru Asahi Kasei Corporation, iar Sony a livrat prima baterie litiu-ion reîncărcabilă, accesibilă consumatorilor, în 1991.

Performanța îmbunătățită a permis dispozitivelor să devină portabile.

Încă o invenție de succes de la John Goodenough

Goodenough a fost însă responsabil pentru mult mai mult decât atât. În timpul perioadei sale de la MIT, în anii 1950 și 1960, a ajutat la lansarea tehnologiei care va deveni, în cele din urmă, memoria RAM.

Deși este relativ necunoscut publicului larg, Goodenough a primit recunoaștere pentru munca sa: Premiul Nobel pentru Chimie, în 2019, și Medalia Națională a Științei din SUA, în 2011.

În prezent, industriile fac trecerea de la bateriile litiu-ion. Producătorii de automobile plănuiesc vehicule electrice cu baterii în stare solidă care oferă densități mai mari, încărcare mai rapidă și costuri mai mici.

Cu toate acestea, peisajul tehnologic modern nu ar fi ceea ce este astăzi fără eforturile lui Goodenough, iar moștenirea sa va merge mai departe, fără dar și poate.