INTERVIU LAMORI – trupa rock din „cea mai fericită țară din lume” a concertat, recent, în România: „Am fost întâmpinați cu multă căldură în România. Voi chiar știți să vă distrați”

Formația rock finlandeză LAMORI a concertat în mai multe orașe din România, recent. Muzica lor îți poate aminti de HIM sau The 69 Eyes, pe alocuri chiar de In Flames, însă reușește să-și păstreze originalitatea, în ciuda influențelor inevitabile.

Redacția Playtech.ro a avut oportunitatea de a asista la unul dintre concertele băieților, drept pentru care LAMORI au „fost luați la întrebări”.

Ne-a interesat, în mod deosebit, să aflăm ce părere au „cei mai fericiți oameni din lume” despre țara noastră, dar și care sunt planurile de viitor ale trupei despre existența căreia ar trebui să știe orice ascultător de rock din România.

Trupa LAMORI este formată din Matias (voce), Marcus (chitară), Mikael (chitară bas), Jens (clape) și Emanuel (tobe).

INTERVIU LAMORI – „Noi avem încredere în poliție și ne simțim în siguranță știind că ne protejează”

Playtech: Ați concertat, recent, în România și Bulgaria. Am avut ocazia să vă vedem și auzim live inclusiv în Galați, dar ați susținut concerte și în câteva alte orașe din România, printre care Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Jiu sau Câmpulung. Ați reușit să vizitați aceste orașe mai mult sau să încercați bunătățile locale? 

Matt: Impresia noastră generală despre România este că ne-am simțit foarte bine. În fiecare seara am avut parte de un public minunat. Din păcate, nu am avut prea mult timp de vizitat, dar drumul de la Galați la Câmpulung, prin munți și, mai departe, spre Cluj-Napoca, a fost frumos.

Iubesc natura și montain biking, așa că mi-ar plăcea ca, într-o zi, să mă dau cu bicicleta prin Transilvania.

Din ce am reușit să văd, Cluj-Napoca este un oraș foarte frumos și mi-ar plăcea să mă reîntorc acolo într-o bună zi.

Cât despre mâncărurile locale, am luat, în general, ce ne-a trebuit de la benzinării, în grabă. Nu am avut prea mult timp să încercăm specialitățile locale. Cu toate astea, am luat cina cu proprietarul pub-ului din Câmpulung, iar colegii mei au avut ocazia să încerce mâncăruri cu multă carne, printre care și cârnați. Cum eu nu mănânc carne, am primit o salată, ha-ha!

Ceea ce am încercat, însă, cu toții a fost un sortiment de bere locală, nici nu-mi mai amintesc cum se numesc toate berile pe care le-am încercat. Dar trebuie să fi fost ceva special în berile din România; cum altfel am fi putut rezista nouă zile la rând în turneu?

Playtech: Unele studii susțin că Finlanda este cea mai fericită țară din lume. Credeți că acest lucru este adevărat? Ce înseamnă fericirea pentru voi și ce îi trebuie unui om pentru a fi, cu adevărat, fericit?

Jens: Cred că este corect să spui că Finlanda este cea mai fericită țară din lume. Avem un sistem educațional foarte bun, aproape toată lumea poate să obțină un loc de muncă, avem multă apă, lacuri și natură minunată.

Noi ne luăm bucuria din lucrurile mici. Mergi la saună, bea o bere…

Suntem oameni destul de liniștiți și nu avem nevoie de multe lucruri, în viață, ca să ne simțim fericiți.

Finlandezii aproape că nu se plâng niciodată. După perioada războiului, cred că toată lumea a început să fie din ce în ce mai bine, iar lucrul acesta i-a făcut pe oameni să se simtă fericiți.

Matt: Cred că, până la urmă, fericirea se rezumă la libertatea de a-ți urma idealurile. Ceea ce contravine libertății, cum ar fi corupția sau guvernele care bagă după gratii oameni care sunt diferiți, toate astea scurg fericirea dintr-un om.

De asemenea, trebuie să te simți în siguranță și să ai stabilitate. Noi avem încredere în poliție și ne simțim în siguranță știind că ne protejează. Spre exemplu, dacă ai un salariu mare și ești prins că depășești viteza legală, vei primi o amendă pe măsură.

De altfel, un mogul de la noi de pe insulă a fost prins recent depășind viteza și a primit o amendă uriașă, în valoare de 130.000 de dolari.

Playtech: Se spune despre români că sunt prietenoși și primitori, în general. Cum se vede asta din pespectiva voastră? Este, sau nu, așa? Ați fost tratați bine în România? Aveți vreo întâmplare hazlie pe care ne-ați putea-o povesti?

Matt: Este sută la sută adevărat. Cum am spus și mai devreme, am fost întâmpinați cu multă căldură în România, iar publicul a fost extraordinar, în fiecare seară. Voi chiar știți să vă distrați!

Mi s-a părut foarte amuzantă o chestie: o femeie din public mi-a complimentat fundul toată seara, după un concert. M-a făcut să râd.

Jens: Sunteți foarte prietenoși. M-au uimit cuvintele frumoase primite după concerte, ospitalitatea patronilor de cluburi și sunetiștii români care ne-au ajutat. Ne-am simțit ca niște staruri rock încă din prima zi și a continuat la fel pe durata șederii noastre în România.

Playtech: LAMORI s-a „născut” acum zece ani și, de atunci, ați scos câteva albume senzaționale pe care rockerii români au avut ocazia să le asculte abia recent. Se intră chiar atât de greu în industria muzicală mondială?

Matt: Mulțumesc. Este o industrie destul de dură. Trebuie să ai și noroc ca să reușești și trebuie să fii extrem de încăpățânat. Important este să nu renunți. Ne-am tocit pumnii ani de zile încercând să trecem de acest zid aparent impenetrabil. Încet-încet reușim să trecem de el.

Jens: Da, nu e chiar ușor. Înainte să producem albumul Neon Blood Fire, am simțit personal că trupa era ceva mai puțin orientată spre faimă. Facem asta ca un hobby. Acum simt că muzica noastră începe să fie observată.

Playtech: Ascultându-vă melodiile, se poate observa o oarecare influență din The 69 Eyes și HIM, dar într-o manieră un pic mai „întunecată”. Acestea fiind spuse, care au fost trupele care v-au marcat parcursul, încă din copilărie?

Marcus: Atât The 69 Eyes, cât și HIM ne-au influențat destul de mult, de-a lungul anilor. Ne plac mult ambele trupe. Alte influențe ar veni de la Metallica, Alice in Chains, In Flames sau chiar Rammstein. Gusturile muzicale ale membrilor trupei LAMORI sunt extrem de variate, ascultăm orice de la hard metal, la electronic.

Jens: Cum a spus și Marcus, ambele trupe ne-au influențat. Mie, personal, întrucât cânt la clape, îmi plac și Depeche Mode, Ulrisch Schnauss sau trupe synth din anii ’80, care m-au făcut să iubesc sunetul electronic.

Matt: Ca să-ți dau un indiciu despre genurile muzicale de la care îmi iau inspirația, iată câteva trupe și câțiva artiști din playlistul meu curent: Nine Oath, JVLIAH, White Lies, Priest, Susanne Sundfør, Beach Houses, Venus Principle, Manes, Oceans, WARGASM, Sleep Token, Ulver, Crippled Black Phoenix, Alcest, Valley of the Sun, Tigerclub, pg.lost, Junius, Torche… OK, să ne oprim aici, că aș putea să continui lista la nesfârșit.

Playtech: Cum v-ați întâlnit și, mai ales, cum v-a venit ideea de a forma o trupă? De asemenea, dacă ne puteți spune câteva lucruri despre voi, ar fi excelent. 

Matt: Am crescut pe o insulă cu 300 de locuitori. Aveam în clasă numai trei băieți. Cumva, am reușit să facem o trupă. Pe vremea aia ne numeam InZane. Mereu mi-a plăcut muzica. De îndată ce am învățat să vorbesc, i-am spus mamei că vreau să fiu star rock. Am început să cânt la pian când aveam șapte ani. La 12 ani învățam să cânt la chitară, ca mai apoi să cânt și la tobe.

Faptul că înțeleg toate instrumentele dintr-o trupă mă ajută să compun muzică cu mai mare ușurință, cel puțin asta se aplică în cazul meu.

Jens: Ne-am cunoscut în liceu. Eu, Matias (Matt), Mikael și Marcus. Matias este fondatorul și din 2009 suntem o trupă în toată regula, adică din momentul în care tobarul nostru, Emanuel, a decis să ni se alăture. Am rămas în aceeași formulă.

Playtech: Care sunt planurile voastre de viitor? Vom avea ocazia să vă vedem live, din nou, în viitorul apropiat, în România?

Jens: Vrem să scoatem mai multe melodii, iar în cele din urmă să lansăm cel mai recent album al nostru. Poate chiar să scoatem un videoclip, în adevăratul sens al cuvântului, și să mergem în mai multe turnee. Evident, vrem să facem și mai multă muzică.

Albumul Neon Blood Fire, pe care îl vom lansa cât de curând, va fi al patrulea, în total, și al treilea sub egida WormHoleDeath.

Matt: Cu așa primire călduroasă în România, trebuie neaparat să ne întoarcem! Este o promisiune!