Când iese alcoolul din sânge, dacă ai băut înainte să pleci la drum. La câte ore poţi să conduci, conform Codului Rutier 2023

de: Andrei Simion
06 05. 2023

Alcoolemia la volan este o problemă cât se poate de gravă, iar Codul Rutier din România este cât se poate de explicit pe marginea acestui subiect. În mod surprinzător chiar, legislația din țara noastră este semnificativ mai aspră decât în alte țări de pe glob. Dacă te-ai amețit totuși un pic, ideal ar fi să aștepți câteva ore bune pentru ca nivelul alcoolului din sânge să scadă. Una peste alta, trebuie să știi în cât timp iese alcoolul din sânge.

Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulţită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul împărţit la greutatea corporală a celui care a băut.

Tot mai mulți cercetători au încercat să răspundă la această întrebare. Totuși, durata eliminării alcoolului din organism depinde de foarte mulți factori printre care greutatea celui care bea, tipul de băutură consumat, durata timpului în care este consumată băutura și cât de mult se odihnește șoferul după ce s-a delectat cu o anumită cantitate de alcool.

Medicii susțin că în ceea ce privește persoanele care consumă alcool pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute. Acest lucru se întâmplă deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge.

De principiu, este vorba de o viteză de eliminare a alcoolului din sânge de 16 mg alcool/100 ml sânge pe oră. Mai exact, asta înseamnă că un conducător auto care are o alcoolemie de 1,6 la mie are nevoie de minim 10 ore pentru a ajunge la o alcoolemie 0.

Dacă cel care a consumat băuturi alcoolice are o greutate de 70 de kilograme, iată în cât timp va elimina alcoolul din corp:

  • un litru de vin se elimină între 7 ore şi 9 ore;
  • o bere de 500 ml se va elimina în aproximativ 2 ore;
  • o bere de 500 ml se va elimina în aproximativ 2 ore;
  • 100 ml de lichior se elimină în aproximativ 3 ore şi 10 minute;
  • 100 ml palincă se elimină în aproximativ 4 ore şi 10 minute;

Timpul eliminării băuturilor alcoolice din sânge poate să difere în funcție de gradul de alcool pe care îl conține fiecare

În cât timp iese alcoolul din sânge conform Codului Rutier

Cod rutier 2023: Ce pățești dacă te urci băut la volan?

Conform Codului Rutier din România, o concentrație de alcool în sânge între 0,20 – 0,50 g/l, sau 0,15 – 0,25 mg/l în aerul expirat, reprezintă contravenție și este sancționată cu suspendarea permisului de conducere până la șase luni.

În cazul în care alcoolul este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta conducătorului auto constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani. Cei care scapă sunt șoferii care au o concentrație de alcool în sânge mai mică de 0,20 g/l.

Specialiştii mai spun că, la persoanele care beau pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute, deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge. În schimb, cei care au băut dar au şi mâncat vor avea surpriza să înverzească fiola cel mai puternic la 1,5 – 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă.