Fotbalistul cu șapte inimi, de la Dinamo, iubit de toți: Mișa Klein a murit subit și inexplicabil, în timpul unui antrenament

de: Iulia Kelt
22 06. 2023

Mișa Klein, unul dintre emblematicii jucători ai echipei Dinamo, a rămas în memoria colectivă ca un simbol al clubului.

Totuși, moartea prematură a lui Klein, la vârsta de numai 34 de ani, a rămas un mister neelucidat multă vreme. El a pierit în urma unei boli de inimă despre care nu se știa nimic, la acea vreme.

Despre acesta se spunea că este atât de rezistent încât parcă ar avea șapte inimi, în mod ironic.

Mișa Klein – imagine de arhivă

Mișa Klein, unul dintre cei mai buni fotbaliști din țara noastră

Cariera fotbalistică a lui Mișa Klein a fost una impresionantă, însumând în mai bine de 300 de meciuri pentru echipa Corvinul Hunedoara, între anii 1970 și 1980.

De asemenea, el a reprezentat echipa națională în 89 de partide, reușind să înscrie 5 goluri. Participarea sa la Campionatul European din 1984, desfășurat în Franța, și la Campionatul Mondial din 1990, găzduit de Italia, a reprezentat un moment de vârf în cariera sa.

Cu toate acestea, destinul său s-a schimbat dramatic într-o clipă. În timpul unui antrenament, în ziua de 2 februarie 1993, Michael Klein și-a găsit sfârșitul putând tricoul echipei germane Bayer Uerdingen, cunoscută acum ca KFC Uerdingen 05.

Această tragedie a întristat lumea fotbalului și a lăsat o amprentă puternică în memoria celor care l-au cunoscut.

Statuia lui Mișa (Michael) Klein – Hunedoara

Cum a murit fotbalistul cu 7 inimi

Adriana, soția lui Michael Klein, împreună cu firma ISM, cu care jucătorul avea contract, au căutat să afle adevărul în cazul morții sale, solicitându-se despăgubiri de la clubul german.

Bayer Uerdingen a susținut că decesul lui Klein nu a fost unul de muncă, fapt susținut și de raportul final al investigațiilor medicale.

Pe baza expertizei histopatologice întocmită de profesorul Boecker, a fost stabilit recent diagnosticul de cardiomiopatie aritmică ventriculară dreaptă.

Potrivit raportului, s-a subliniat că decesul lui Klein nu a survenit în timpul activității fizice, ci după aceea, iar în acest caz nu poate fi considerat un accident de muncă.

Medicii germani au adăugat că în cazuri precum cel al lui Klein, este vorba despre o boală care afectează în principal durata și calitatea vieții, prin tulburările de ritm cardiac, cu apariția amețelilor și leșinului.

Michael Klein a decedat în urma unui atac de cord, cauzat de o tulburare a ritmului cardiac, care a apărut pe fondul unei cardiopatii aritmogene ventriculare drepte, de care pacientul nu era conștient. Oboseala din ziua decesului a contribuit, având în vedere sensibilitatea generală a acestei afecțiuni la hormonii de stres și epuizarea fizică, la deces.

Michael Klein a fost unul dintre puținii jucători importanți rămași la Hunedoara din echipă care a reușit să marcheze cel puțin trei goluri per meci.

Împreună cu Gabor și Petcu, Klein făcea parte din lumea bună a echipei, motiv pentru care Mircea Lucescu ezita să-l despartă de aceasta. Cu toate acestea, planurile s-au schimbat, iar în 1988-1989, la jumătatea sezonului, Mișa a ajuns la Dinamo.

I se făcuse promisiunea că, dacă va juca un an la București, va fi ajutat să plece în Germania. După 40 de meciuri la Dinamo, Mișa și-a îndeplinit visul și a semnat cu Bayer Uerdingen, conform unui articol scris de gsp.ro.

În 1989, alături de Dinamo, a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, dar nu a reușit să obțină trofee în competițiile interne. Cu fotbalistul Klein în echipă, Mircea Lucescu câștigat, totuși, Cupa României.

Împlinirea visului său de a juca în Germania avea să se transforme, din păcate, în nenorocirea sa. După doar 36 de meciuri jucate, în timpul unui antrenament, viața i s-a năruit.

Michael Klein a căzut fulgerat și nu a mai putut fi salvat. El a luptat până în ultima clipă, ignorându-și boala, dar inima i-a cedat, în cele din urmă, probabil de epuizare.

Totul s-a întâmplat în data de 2 februarie 1993, la Krefeld, Renania de Nord-Westfalia.