Fenomenul bizar care se petrece atunci când este ger afară: ce fel se întâmplă cu sunetele
Între 17 ianuarie și 5 februarie 1947, Yukon, o localitate situată în nord-vestul Canadei, a trecut printr-o perioadă extremă de frig, atingând temperatura de -64°C, în data de 3 februarie.
Observatorul meteo Gordon Toole a măsurat cea mai scăzută temperatură de pe micul aeroport din Snag. Termometrul pe care l-a folosit nu a coborât sub -62,2°C, ceea ce înseamnă că a trebuit să înregistreze valorile prin marcarea unei linii suplimentare. Era prea rece pentru ca pixurile să funcționeze, așa că a trebuit să-l zgârie, folosind un set de separatoare.
La acele temperaturi, respirația oamenilor se transforma într-o pulbere albă, scoțând, de asemenea, inclusiv zgomot.
Oricât de interesant ar suna, să stai afară mai mult de câteva minute ar fi făcut ca pielea expusă să înghețe, iar hipotermia să se instaleze rapid.
Efectul ciudat rezultat din temperaturile scăzute
Unul dintre efectele cele mai ciudate, observate de locuitorii din Snag, Yukon, în acea perioadă, a fost că sunetul a început să se propage diferit.
Deși nu se putea vedea la mai mult de câțiva metri fără ca vederea să fie perturbată de un nor de ceață înghețată, se puteau auzi câinii lătrând în satul aflat la mai bine de 6 kilometri distanță. Tot atunci, gheața din râul Alb, situat la aproximativ 1,6 kilometri distanță, a creat un zgomot asurzitor atunci când s-a spart.
Pe lângă faptul că se mișcă mai încet în frig, sunetul călătorește mai departe la temperaturi mai mici. Când aerul din apropierea pământului este rece și cel de deasupra este cald, sunetele sunt refractate de aerul cald către suprafață.
„O inversare a temperaturii a făcut ca undele sonore să se îndoaie înapoi spre pământ, mai degrabă decât să se ducă în sus”, a declarat David Phillips, climatolog senior la Environment Canada, pentru National Post. „Oamenii de la aeroport puteau auzi clar câinii lătrând în oraș și orășenii vorbind ca și cum ar fi în apropiere, în loc să fie la 5 kilometri distanță.”