Edi Iordănescu, cu lacrimi în ochi după calificarea României la EURO 2024: ”O bucurie fără margini”

de: Beatrice Dumitru
19 11. 2023

România a învins Israelul, scor 2-1, în penultima rundă a preliminariilor pentru EURO 2024, și s-a calificat la turneul din Germania. La finalul partidei, ”tricolorii” au declanșat fiesta pe arena din Ungaria, iar selecționerul Edi Iordănescu a fost surprins cu lacrimi în ochi. Ce a spus imediat după meci.

Ce a spus Edi Iordănescu după calificarea la EURO 2024

România va fi la a șasea participare la un Campionat European, după EURO 1984, EURO 1996, EURO 2000, EURO 2008 și EURO 2016. Cel mai bun rezultat al ”tricolorilor” a fost înregistrat în anul 2000, când s-a calificat în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Italia. În celelalte ediții  nu a trecut de grupe.

După succesul cu Israel, care a adus și calificarea la turneul final din Germania, ”tricolorii” au declanșat fiesta pe ”Pancho Arena” din Ungaria. Printre cei mai emoționați a fost selecționerul Edi Iordănescu, care a fost surprins cu ochii în lacrimi, în timp ce își îmbrățișa jucătorii. El și-a felicitat fotbaliștii și le-a mulțumit celor care au susținut echipa națională în această campanie de calificare.

Edi Iordanescu, la finalul meciului. Sursa foto: captura Digi Sport

 

”O bucurie fără margini, zilele următoare vom conștientiza. Sunt mândru de băieți, am crezut în ei și au demonstrat că au valoare, caracter, au demonstrat că sunt un grup imbatabil, pentru că suntem imbatabili în această campanie. Ne dorim să rămânem așa. Această calificare s-a construit cu fiecare decizie și cu fiecare picătură de sudoare pe care acești băieți au pus-o în slujba naționalei.

Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în națională, le mulțumesc și celor care au fost sceptici, sper că i-am convins. Mulțumesc și echipei, sunt mulți oameni de calitate, foarte profesioniști și mulțumesc Federației și președintelui care mi-a dat mână liberă totală. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că sunt credincios, a fost alături de mine tot timpul și mi-a auzit rugăciunea”, a declarat Edi Iordănescu după meciul cu Israel.

”Tricolorii” au întrerupt conferința lui Edi Iordănescu

Conferința lui Edi Iordănescu după Israel – România a fost întreruptă de câțiva dintre jucătorii României, fericiți după calificarea la EURO 2024. Printre aceștia s-au aflat Burcă, Alibec și căpitanul Stanciu. Ei au cântat ”România, România, ole, ole, ole” în fața jurnaliștilor și i-au cerut și selecționerului să facă la fel, iar acesta s-a conformat.

Citește și: Calificare pentru România la EURO 2024. Hora de la miezul nopții. Ianis Hagi: ”Nu cred în concidențe, cred în destin”

Andrei Burcă a spus și câteva cuvinte: ”Meritam să câștigăm din prima repriză. Am avut mai multe ocazii, am fost peste ei. Mulțumim frumos, ne vedem în Germania”.

Bucuria tricolorilor după calificarea la EURO 2024. Sursa foto: Sport Pictures

România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți

România ocupă prima poziție în grupa I, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1, și dacă nu pierde cu naționala din Țara Cantoanelor, pe 21 noiembrie, va încheia campania pe aceeași poziție.

În urm acestor rezultate, naționala României a urcat în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a grupelor de la EURO 2024. Pentru a rămâne acolo, elevii lui Edi Iordănescu nu trebuie să piardă în ultima etapă, pe teren propriu, în fața Elveției.

Pentru stabilirea urnelor, sunt luate în calcul rezultatele din aceste preliminarii. Capii de serie sunt Germania, țara gazdă, și cele mai bune cinci câștigătoare de grupă. Celelalte echipe calificate intră în urne în funcție de câte puncte au obținut în preliminarii. Rezultatele cu formațiile de pe ultimul loc în grupele de câte șase, cum este a României, nu se iau în calcul.