Dublu atac armat în SUA. Sunt mai multe victime
Cel puţin şapte oameni au fost uciși în apropiere de San Francisco (SUA), în două atacuri armate care par să fi fost comise de aceeaşi persoană, au transmis posturile locale de televiziune. La scurt timp, autorităţile locale au anunțat că un suspect a fost arestat.
Un nou masacru în SUA
„Suspectul a fost arestat. Nu mai există niciun pericol pentru populaţie în acest moment”, a spus biroul şerifului din comitatul San Mateo, care include și oraşul Half Moon Bay, unde au avut loc tragediile.
Potrivit agenților de poliție, ambele atacuri au avut loc în locații apropiate una de cealaltă, în orașul de coastă Half Moon Bay, la aproximativ 50 de kilometri sud de San Francisco. O a opta victimă ar fi grav rănită. Toate persoanele împușcate sunt muncitori agricoli chinezi.
Primele patru victime au fost descoperite la o fermă de ciuperci, în jurul orei 14:22, ora locală (00:22 GMT), iar celelalte trei au fost găsite la o companie mică de camioane din apropiere.
Șeriful din San Mateo, Christina Corpus, a declarat că suspectul a fost arestat după ce a condus singur la o secție de poliție locală, în jurul orei 16:40. El avea un pistol semi-automat care ar fi putut fi folosit în atac, iar în prezent „cooperează” cu poliția, a adăugat ea.
Cine este atacatorul
Arestarea suspectului, numit de jurnaliști drept Zhao Chunli (67 de ani), a fost filmată de presa locală. În imagini se vede cum un asiatic, îmbrăcat cu o vestă gri și mâneci roşii, este întins la pământ şi încătuşat, apoi percheziţionat, înainte de a fi escortat de mai mulţi oameni ai legii. Atacatorul a fost reperat în vehiculul său din parcarea secţiei de poliţie din Half Moon Bay, iar în maşina lui s-a găsit o armă.
Acest nou masacru are loc la mai puţin de 48 de ore după ce un trăgător de origine asiatică a ucis 11 persoane într-o sală de dans de lângă Los Angeles: „Mă aflu la spital pentru a mă întâlni cu victimele unei atac armat în masă, când sunt chemat deoparte pentru a mi se raporta un alt atac armat. De data aceasta la Half Moon Bay. Tragedie după tragedie”, a scris guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, pe Twitter.
Președintele american Joe Biden a fost, de asemenea, informat, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, pe Twitter. Liderul de la Casa Albă „a cerut forţelor de ordine federale să ofere toată asistenţa necesară autorităţilor locale”, a precizat secretara lui de presă.