Diana Șoșoacă vrea să invadeze Ucraina și cere recuperarea „obiceiurilor și religiei”. Proiect de lege pentru anexarea teritoriilor pentru ajutorul acordat de România

de: Dumitrescu Andrei
21 03. 2023

Senatoarea Diana Șoșoacă a depus un proiect de lege care România să anexeze teritoriile pe care le deținea în perioada interbelică și „denunțarea Tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.

România ar putea anexa teritoriile doar printr-o declarație de război.

În proiectul de lege depus de Șoșoacă apare, la articolul 3: „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrod, Ismal), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.

„Cerem Ucrainei să ne dea ținuturile locuite de frații noștri români”

Șoșoacă argumentează, printre altele, că prin acest mod România și-ar recupera „obiceiurile și religia”.

„Prin acest demers dorim să recuperăm identitatea culturală, tradițiile, obiceiurile și religia populației românești estimată la aproximativ 1 milion de români, inclusiv familii mixte. Argumentul că prin semnarea acestui tratat se realiza integrarea țării noastre în NATO este fals, întrucât polonezii au aderat la NATO înaintea noastră, în 1999, fara sa semneze vreun document de recunoaștere a Pactului Ribbentrop Molotov. Din păcate, frații noștri români din Ucraina nu au dreptul să învețe în limba maternă, existând riscul pierderii identității culturale.”

Deși senatoarea acuză lipsa dreptului românilor din Ucraina, la începutul acestui an a fost semnată o declarație între UE și Ucraina privind drepturile și legea minorităților.

Șoșoacă cere Ucrainei „să ne dea ținuturile” și pentru că România a ajutat cu tehnică militară și armament țara aflată sub război.

„Având în vedere conflictul din Ucraina și faptul că statul român finanțează Ucraina cu tehnică militară și armament prin intermediul NATO, precum și faptul că prin România au trecut aproximativ 3 milioane de ucraineni, cerem Ucrainei să ne dea ținuturile locuite de frații noștri români.”