Descoperirea remarcabilă făcută de câțiva muncitori pe plajă. Specialiștii au hotărât să îngroape la loc comoara, după ce au văzut ce este
O epavă „extraordinară” din secolul al XVI-lea a fost descoperită îngropată într-o carieră la 300 de metri de mare. Muncitorii, nedumeriți, au descoperit rămășițele vasului elisabetan care a fost comparat cu Mary Rose.
Scândurile de lemn conservate, cu o lungime de peste șase metri, formau o secțiune „remarcabil de completă” a corpului navei.
Arheologii cred că locul s-ar fi aflat cândva pe coastă, iar nava fie a naufragiat, fie a fost abandonată când nu a mai putut naviga.
Echipa de la carieră a alertat experții de la Wessex Archaeology, ca parte a unui acord de raportare a descoperirilor arheologice.
Casper Johnson, arheolog principal, a vizitat locul pentru a examina bârnele de stejar.
O cameră mini-submersibilă a fost trimisă pe fundul bălții, care se adunase în carieră, pentru a inspecta epava.
Nava din secolul al XVII-lea a fost reconstituită digital
Arheologii au descoperit că lemnul a fost extraordinar de bine conservat datorită faptului că a fost blocat adânc sub straturile de protecție de șindrilă îmbibată cu apă. Mai mult de 100 de bârne din corpul navei – inclusiv o bucată care măsura 6,4 metri pe trei metri – au fost recuperate și demontate bucată cu bucată.
Casper a declarat că a fost imediat clar, după metodele de construcție și lipsa elementelor de fier, că rămășițele datau probabil din secolele XVI-XVII.
Ben Saunders, de la Wessex Archaeology, a declarat: „Este aproape ca și cum am construi nava în sens invers. O dezmembrăm și ne dăm seama cum o construiau oamenii la vremea respectivă”.
Andrea Hamel, tot de la Wessex Archaeology, a adăugat: „Nu este ceva ce vezi în fiecare zi. Este cu adevărat incredibil. Ceea ce cred că este atât de fascinant la aceste epave este că fac lucruri la care nu te aștepți. Deci, dacă nu le-ai demonta și nu te-ai uita la ele, nu ai avea nicio idee că așa se construiau navele”, potrivit The Mirror.
Fiecare bucată de lemn a fost capturată și reconstruită digital cu ajutorul unui scaner laser 3D – permițându-le arheologilor să le examineze în mare detaliu. Acest lucru a întărit cât de bine au fost conservate descoperirile.
Andrea a adăugat: „De fapt, încă se mai pot vedea urme de unelte de-a lungul părții superioare, ceea ce mi se pare foarte interesant, este foarte frumos să vezi cum interacționau oamenii din trecut cu materialele și cum le construiau. Unele dintre mostrele pe care le-am avut sunt atât de proaspete încât încă se simte mirosul de gudron.”
Arheologii au îngropat descoperirea
Mostre din navă – despre care se crede că a avut 25 de metri lungime și a cântărit peste 150 de tone în perioada sa de glorie – au fost trimise la un laborator pentru datare dendrocronologică.
Robert Howard, un specialist de frunte în domeniul dendrocronologiei, a declarat că baza de date a ajutat la concluzia că lemnul folosit la construcția vasului a fost tăiat între 1560 și 1580 în Kent.
Experții consideră că tehnicile folosite pentru construirea vasului sunt similare cu cele folosite la nava amiral a lui Henric al VIII-lea, Mary Rose, și la alte nave care aveau să exploreze coastele atlantice ale Lumii Noi.
După descoperire, lemnele au fost așezate înapoi pe fundul carierei și acoperite cu nămol ușor pentru a le proteja pentru viitor.
Se speră că, odată cu avansarea tehnicilor științifice, arheologii ar putea să se întoarcă și să recupereze nava pentru a o studia în continuare.
Antony Firth, șef al strategiei privind patrimoniul marin la Historic England, a declarat:
„Timbrii sunt fantastici prin faptul că își păstrează aspectul, dar dacă s-ar usca, s-ar micșora și și-ar pierde toate detaliile. Așa că, în acest caz, cea mai bună opțiune a fost să o readucem în mediul apropiat de locul în care a fost recuperată”.