Defecțiuni la Dacia Jogger, după doar 12 luni de folosire: ce trebuie să știi, înainte de a cumpăra această mașină, mare atenție

de: Mădălina Bahrim
14 04. 2023

Dacia continuă să fie lider de clasament în preferințele românilor, datorită raportului avantajos între calitate și preț, iar modelul Jogger se bucură de un succes formidabil la noi în țară.

Doar că înainte de a cumpăra această mașină trebuie să știi la ce să te aștepți pentru că, în mod inevitabil, ca la orice alt tip de vehicul, pot apărea anumite probleme după o folosire mai îndelungată sau mai puțin îndelungată.

Într-un articol Promotor.ro este relatată experiența unui român care și-a cumpărat acest model de mașină, de nouă, dar s-a trezit în scurt timp în mijlocul unor probleme ce i-au adus câteva nemulțumiri.

Omul a intrat în posesia mașinii sale în februarie 2022, iar acum vine cu o serie de precizări deosebit de importante, care ar trebui să te pună pe gânduri și să efectuezi o analiză deosebit de serioasă înainte de a decide ce mașină dorești să cumperi, fie că te îndrepți către piața nouă de vehicule, sau către cea de mașini rulate.

Ce probleme are Dacia Jogger, la doar câteva luni de la cumpărare, când o iei nouă

De precizat încă de la bun început este faptul că neregulile semnalate de acest proprietar nu sunt de natură gravă, însă ținând cont de faptul că îți cumperi o mașină nouă, de la porțile fabricii, totuși ar trebui să cunoști experiențele mai puțin plăcute ale altor proprietari, ca tu să iei decizia în cunoștință de cauză, cunoscând eventualele potențiale riscuri.

„Primul dintre defectele observate, un defect de fabricație din câte se pare, a fost că hayon-ul nu se închidea cum trebuie și nu putea încuia mașina. Cei de la reprezentanță i-ar fi spus că sunt garniturile noi și că se vor mai lăsa în timp, dar putem vedea în continuare un luft în partea din spate.

O altă problemă a fost că, la un moment dat, ecranul sistemului de infotainment a încetat să mai funcționeze, dar după și-a revenit ulterior. Cei de la Dacia i-au spus proprietarului să nu lase mașina în lumina directă a Soarelui, deoarece acest lucru ar putea afecta acel ecran.

O altă eroare de moment a fost și una legată de sistemul de frânare automată al mașinii, eroare care a dispărut după ce mașina a fost repornită”, notează sursa citată.