Cine face bani e dator să dea și la buget: altă taxă de 15% scoasă „din burtă”

de: Mădălina Bahrim
05 10. 2023

Guvernul nu mai știe cum să procedeze pentru a majora cât mai rapid veniturile la bugetul de stat.

Ca să reducă în timp record deficitul bugetar accentuat, Guvernul a pregătit un amplu pachet fiscal care conține numeroase măsuri ce vor modifica din temelii taxele și impozitele plătite în România, atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice, cu precădere din ianuarie 2024.

Totuși, o atenție deosebită o acordă guvernanții firmelor mari din România, așa-ziselor multinaționale. De la ei, autoritățile noastre se gândesc să strângă mai mulți bani la buget, prin taxe majorate, mai ales că legislația europeană îi ajută mult în acest sens. Amintim că există o directivă care urmează să intre în vigoare începând cu anul 2024 și care are ca scop protejarea drepturilor de impozitare ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene (UE) asupra firmelor ce-și desfășoară activitatea în mai multe state ale Uniunii Europene.

Taxă de 15%, nu mai scapă nimeni

Așa s-a ajuns acum la discuții legate despre impunerea unui impozit de cel puțin 15% pentru aceste companii uriașe, ce învârt afaceri de sume amețitoare.

Astfel, miercuri, Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de lege privind aplicarea directivei europene privind un impozit minim global de 15% pe profit pentru multinaționale. Află de aici ce taxe și impozite vor plăti românii din 1 octombrie 2023 și 1 ianuarie 2024

Modificările fiscale stârnesc ample critici

Referitor la modificările fiscale generale pregătite de Guvern, acestea nu se bucură de susținere din partea firmelor și nici cetățenilor de rând.

De asemenea, va apărea o nouă taxă pentru români, de la UE.

„O primă reacţie la pachetul de măsuri fiscale pe care de abia astăzi l-am văzut, după două luni de discuţii fără un text oficial, este că el ridică o serie de probleme majore dintre care voi puncta două.

Prima este raportul dintre venituri şi cheltuieli. Guvernul vrea să colecteze 100 de miliarde în plus până în 2028, dar să facă o economie de doar 16 miliarde în aceeaşi perioadă. Dacă iniţial se vorbea de un efort egal, acum efortul este de 85% pe mediul privat şi de 15% pe aparatul bugetar. Pe partea de cheltuieli măsurile propuse sunt neconvingătoare”, spunea, la finele lunii septembrie, directorul executiv al Confederaţiei Concordia, Radu Burnete.