Ce vârstă are Universul, de fapt: descoperirea care anulează tot ce se știa

de: Gabriel Peneș
21 07. 2023

Vârsta Universului este estimată, în general, la 13,8 miliarde de ani, plus sau minus 20 de milioane de ani. Dar un cosmolog de la Universitatea din Ottawa (Canada) are o altă teorie, estimarea sa fiind total diferită decât cea general acceptată la ora actuală. Dacă ar avea dreptate, acest lucru ar schimba multe dintre lucrurile pe care le știam despre apariția și dezvoltarea Universului.

Ce vârstă are Universul, de fapt

Vârsta general acceptată a Universului este de 13,8 miliarde de ani. Dar unele observații recente par a contrazice această estimare. În multe cazuri este vorba de explicații alternative, dar numeroși astronomi sunt de acord că vârsta ar putea fi un pic mai mare sau mai mică, într-o marjă de „doar” 20 de milioane de ani.

Însă Dr. Rajendra Gupta, de la Universitatea din Ottawa a „aruncat la gunoi” aceste estimări și a publicat un articol în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, în care argumentează că adevărata vârstă a Universului este aproape dublă, adică de 26,7 miliarde de ani.

El a calculat acest lucru folosind o versiune a unei teorii mai vechi, numită „ipoteza luminii obosite”, aceasta fiind, în general, discreditată de cosmologia modernă. Teoria a fost lansată, pentru prima oară, în 1929, de astronomul elvețian Fritz Zwicky.

Dar, deja, unele publicații au îmbrățișat deja ideea, considerând că ar trebui să fie tratată ca orice altă ipoteză despre vârsta Universului și nu marginalizată.

Pe de altă parte, un Univers mai bătrân ar explica anumite lucruri ce, deocamdată, îi pun în încurcătură pe astronomi. Este cazul unor galaxii îndepărtate observate cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb (JWST), ce par prea dezvoltate, ținând cont de distanța la care se află de Terra, pentru a se fi format imediat după Big Bang-ul inițial, estimat a fi avut loc acum 13,8 miliarde de ani.

Descoperirea care anulează tot ce se știa

Dar, aforismul marelui astrofizician Carl Sagan pare a fi fost spus fix pentru asemenea situații: „Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”, iar conform altor astronomi profe sioniști, Gupta nu le-ar avea în sprijinul teoriei sale.

„Sunt multe măsurători făcute care au indicat că vârsta Universului este de aproximativ 14 miliarde de ani”, a spus profesorul Tamara Davis, de la Universitatea din Queensland, Australia, pentru IFLScience.

„Nu e vorba doar de microradiațiile cosmice sau de calcularea rata de expansiune a Universului folosind supernovele, ci și de structurile la scară mare ale acestuia și măsurarea vârstei celor mai bătrâne stele”.

La un moment dat, oamenii de știință păreau a fi în conflict, a mai explicat Davis. Unii considerau vârsta de 9-10 miliarde ca fiind adevărată, pe când alții o avansau pe cea de 14 miliarde de ani. Până la urmă, aproape toți consideră a doua variantă ca fiind cea mai apropiată de realitate.

Dr. Gupta, pe de altă parte, a insistat pe galaxiile timpurii observate de Telescopul James Webb de care pomeneam mai sus și care, într-adevăr, i-au cam pus pe gânduri pe astronomi.

„Au existat unele probleme de calibrare ale JWST, care s-au rezolvat între timp. Distanța dintre galaxii și, pe cale de consecință, vârsta lor, a fost estimată inițial folosindu-se strălucirea relativă a diferitelor părți din spectru.

Pe măsură ce astronomii s-au familiarizat cu acest telescop, estimărilor lor s-au rafinat, s-au modificat, majoritatea conformând că vârsta Universului este de 14 miliarde de ani și nu alta”, a mai explicat Davis.

Cea mai bătrână stea cunoscută din galaxia noastră, Calea Lactee, numită Matusalem, are o vârstă estimată la 14,46 miliarde de ani, cu o marjă de eroare de 800 de milioane de ani. Totuși, deși, fără îndoială, steaua este foarte veche, estimările ulterioare au micșorat această vârstă, pentru a evita un conflict cu vârsta Universului însuși.

Oricum, chiar dacă vârsta stelei ar fi mai mare decât cea estimată a Universului, asta n-ar fi o problemă. Universul ar putea fi cu 1-2 miliarde mai bătrân decât actuala estimare, dar în niciun caz nu ar avea o vârstă dublă, așa cum propune Dr. Gupta.

Totuși, Gupta crede în adevărul teoriei sale, așa încât nu mai rămâne decât ca el sau alți astronomi să găsească roiuri de clustere (grupuri de stele interconectate gravitațional) cu o vechime chiar și de 20 de miliarde de ani, pentru ca această controversă să-și găsească un răspuns mai clar.