Ce se întâmplă dacă un astronaut moare în spațiu. Scenariile sumbre făcute de NASA pentru asemenea cazuri

de: Gabriel Peneș
22 08. 2023

De la începutul explorării spațiului, acum aproximativ 60 de ani, 20 de cosmonauți și-au pierdut viața  – 14 doar în tragediile navetelor spațiale NASA, din 1986 și 2003, 3 în timpul misiunii Soyuz 11 din 1971, iar 3, în timpul simulărilor la sol făcute pentru misiunea Apollo 1, în 1967. Tocmai de aceea, în cazul unor asemenea evenimente nedorite, NASA a creat mai multe scenarii ce se vor aplica în asemenea situații.

Ce se întâmplă dacă un astronaut moare în spațiu

Zborul în spațiu este un proces extrem de complicat și plin de pericole, de aceea este chiar remarcabil cât de puțini oameni și-au pierdut viața până acum, în timpul misiunilor în Cosmos.

Mai mult, tragediile petrecute până acum nu au descurajat continuarea cuceririi Universului, astfel că NASA plănuiește să trimită un echipaj uman pe Lună, în 2025, iar în deceniul următor este planificat ca primii oameni să pășească pe planeta Marte.

Dar aceste obiective vin „la pachet” și cu nedorita, dar necesara întrebare: ce se întâmplă cu trupul unui astronaut, dacă acesta moare în timpul misiunii, în drum spre Lună sau Marte ori chiar când se va afla pe aceste corpuri cerești?

Profesorul Emmanuel Urquieta, de la Institutul de Cercetări pentru Sănătatea Spațială, a explicat care sunt, la ora actuală, procedurile prevăzute de NASA în diferite cazuri în care un asemenea eveniment tragic ar avea loc.

„În primul rând, dacă cineva moare pe când se află în misiune pe orbita joasă a Pământului, așa cum e cazul astronauților de pe Stația Spațială Internațională, echipajul se va întoarce cu trupul decedatului pe Terra pus într-o capsulă specială, într-o perioadă de câteva ore”, a scris Urquieta, într-un articol publicat în The Conversation, potrivit ScienceAlert.

Scenariile sumbre făcute de NASA pentru asemenea cazuri

Lucrurile se schimbă semnificativ dacă decesul se produce în timp ce astronautul se află deja pe suprafața Lunii.

„Echipajul va reveni cu trupul acestuia pe Terra, dar la finalul misiunii, în câteva zile, NASA având protocoale bine stabilite pentru asemenea cazuri.

Din cauza întoarcerii rapide, este posibil ca păstrarea trupului decedatului în cele mai bune condiții, să nu fie principala prioritate, ci revenirea în siguranță a membrilor supraviețuitori ai misiunii”, a explicat Urquieta.

Situația se modifică mult, din nou, în cazul călătoriei de peste 450 de milioane de kilometri (dus-întors) către Marte. În acest scenariu, cel mai probabil, echipajul nu va putea să facă „stânga-mprejur” și să revină cu cadavrul colegului pe Terra.

În schimb, corpul acestuia se va întoarce la finalul misiunii, odată cu echipajul supraviețuitor, dar acest lucru poate însemna o perioadă de câțiva ani.

Între timp, echipajul va păstra trupul într-o cameră specială sau într-un sac făcut anume pentru asemenea cazuri. Temperatura și umiditatea constante din nava spațială va conserva trupul, cel puțin teoretic, în condiții optime.

Dar toate aceste scenarii se aplică dacă cineva moare în condițiile presurizate din interiorul unei nave ori stații spațiale.

Dar ce se întâmplă dacă, de exemplu, un astronaut ar ieși din navă și s-ar avânta în spațiul cosmic fără echipamentul de protecție corespunzător?

Ei bine, acesta ar muri aproape instantaneu. Pierderea presiunii și expunerea la vidul cosmic ar face imposiblă respirația, iar sângele și alte fluide din organism ar începe să fiarbă.

În cazul în care un lucru asemănător s-ar petrece după ce astronautul a ajuns deja pe Lună sau pe Marte, acesta ar avea aceeași soartă: moartea prin asfixiere și fierberea sângelui. Și asta, pentru că Luna nu are aproape deloc atmosferă, în timp ce Marte are una foarte redusă.

Pe de altă parte, ce s-ar întâmpla cu cadavrul, dacă o persoană ar muri după aterizarea pe Marte?

„Incinerarea nu este de dorit: necesită prea multă energie, pe care echipajul ar trebui s-o păstreze pentru îndeplinirea altor sarcini ale misiunii.

Și nici înmormântarea nu e o idee bună, deoarece bacteriile și alte organisme din cadavru pot contamina suprafața marțiană. În schimb, echipajul ar păstra trupul într-un sac special până la revenirea pe Pământ”, a mai punctat Urquieta.

Există încă multe necunoscute legate de felul în care viitorii exploratori ai spațiului ar trebui să se confunte cu asemenea situații, ce ar implica decesul unui coleg de misiune.

Dar cele mai importante aspecte vor rămâne mereu siguranța echipajului supraviețuitor și, în măsura în care se poate, readucerea pe Pământ a trupului celui decedat, pentru ca sacrificiul acestuia să fie onorat cum se cuvine de familie și nu numai.