Ce să faci dacă ai fost înșelat de bancă: documentele pe care trebuie să le trimiți
Dacă ai fost înșelat de o bancă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îți pune la dispoziție acum o adresă de mail la care să trimiți documentele doveditoare.
Ca referință, ANPC a sancţionat 19 bănci pentru practici comerciale înşelătoare în privinţa contractelor de creditare pe termen mediu şi lung.
Mai concret, este vorba despre cele 11 bănci în cazul cărora ANPC-ul a descoperit că apelau la practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Poți citi subiectul mai pe larg chiar aici.
Astfel, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat.
Unde poți să semnalezi problemele pe care le ai cu banca
Adresa de e-mail unde poți trimite documentele care dovedesc înșelăciunea este spsf@anpc.ro.
Mai exact, românii pot semnala probleme de genul:
- creșterea exagerată a ratelor și, ca atare, a gradului său de îndatorare, față de momentul contractării creditului
- creșterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale
- prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluției de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă și 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziție mai multe posibilități de rambursare pentru a alege.
Așadar, documentele pe care trebuie să le trimiți, într-o astfel de situație sunt: contractul şi scadențarul inițial, valoarea actuală a ratei, notificările primite de la bancă, venitul net al titularului, la momentul contractării și în prezent și corespondența pe care ai avut-o cu banca.