Câți bani a băgat Putin în grupul Wagner, care s-a întors împotriva lui. Dezvăluirea făcută chiar de președintele rus
Grupul de mercenari Wagner a fost finanțat în întregime de statul rus, care a cheltuit 86 de miliarde de ruble (1 miliard de dolari) între mai 2022 și mai 2023, a declarat marți președintele rus Vladimir Putin.
Putin a băgat bani grei în grupul care s-a întors împotriva lui
În plus, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus scurta revoltă a grupului sâmbăta trecută, a câștigat aproape la fel de mult în aceeași perioadă din afacerea sa cu mâncare și catering, a declarat Putin la o întâlnire cu forțele de securitate.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că finanțele firmei de catering a șefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, vor fi investigate după revolta acestuia, afirmând că Wagner și fondatorul său au primit aproape 2 miliarde de dolari din Rusia în ultimul an.
Inițial, Putin a promis să zdrobească revolta, comparând-o cu tulburările din timpul războiului care au dus la revoluțiile din 1917 și apoi la un război civil, dar câteva ore mai târziu a fost încheiat un acord pentru a-i permite lui Prigojin și unora dintre luptătorii săi să plece în Belarus.
Ce a spus președintele rus despre grupul de mercenari
Vorbind în fața soldaților din armata rusă la o întâlnire la Kremlin, Putin a declarat că i-a respectat întotdeauna pe luptătorii lui Wagner, dar a ținut să menționeze este că grupul a fost „finanțat integral” de la bugetul de stat.
El a spus că Wagner a primit 86 de miliarde de ruble (1 miliard de dolari) de la Ministerul Apărării între mai 2022 și mai 2023.
„Sper că, în cadrul acestei lucrări, nimeni nu a furat nimic sau, să spunem, a furat mai puțin, dar vom investiga, desigur, toate acestea”.
Prigojin a declarat la începutul acestui an că a finanțat întotdeauna Wagner, dar că a căutat finanțare suplimentară după ce a început războiul din Ucraina.
Luni, el a declarat că nu a încercat să răstoarne statul rus și că a rămas un patriot care a încercat să își regleze conturile cu Ministerul Apărării.