Câte celule sunt în trupul uman, de fapt. Numărul lor te va ului, ce spun oamenii de știință

de: Gabriel Peneș
20 09. 2023

Corpul uman este o „mașinărie” complexă ce are multe de făcut pe durata vieții. De aceea, există o mulțime de celule ce-l compun, de diferite tipuri. De la celulele creierului și cele ale sângelui, până la celulele stem, fiecare tip este proiectat să îndeplinească sarcini specifice, menținându-ne în viață și în stare de funcționare. Dar câte celule sunt în organismul uman, de fapt?

Câte celule sunt în trupul uman, de fapt

Conform unei analize noi făcute asupra a peste 1.500 de articole științifice, corpul unui bărbat adult conține, în medie, incredibilul număr de 36 de trilioane de celule, altfel spus, 36.000 de miliarde.

Pe de altă parte, organismul unei femei adulte posedă o medie de „doar” 28 de trilioane de celule, în timp ce cel al unui copil de 10 ani are, tot în medie, 17 trilioane de celule.

În mod neașteptat, cercetătorii, care au provenit de la institute din Germania, Canada, Spania și SUA, au mai descoperit că masa totală a celor mai mici celule este aproximativ aceeași cu cea a totalității celulelor de dimensiuni mai mari.

„Acest tipar este sugestiv pentru echilibrul din organism dintre mărimea celulelor și numărul lor și implică existența homeostaziei, adică proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern”, au scris autorii articolului publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, echipa a efectuat un studiu lărgit asupra datelor publicate anterior, căutând în mod special informații despre tipurile de celule, numărul total al fiecărui tip în organism, precum și despre dimensiunea și masa lor.

Numărul lor te va ului, ce spun oamenii de știință

Cercetătorii au identificat peste 1.200 de grupuri diferite, cuprinzând 400 de tipuri cunoscute de celule din 60 de țesuturi diferite.

Echipa a folosit, apoi, ca referință, trei modele anatomice – organismul unui bărbat adult de 70 de kilograme, cel al unei femei adulte cu o greutate de 60 de kilograme și cel al unui copil cu greutatea de 32 de kilograme – apoi au estimat numărul total de celule din fiecare tip de organism.

Acest gen de numărătoare a mai fost efectuat și anterior, dar, acum, oamenii de știință au analizat și relația dintre mărimea celulelor și numărul lor, lucru ce a nu a mai fost făcut până acum.

„Poți ghici care ar fi dimensiunea medie a unei celule și presupune că suntem formați, majoritar, din acest tip de celule. Dar, de fapt, acest lucru nu este adevărat”, a spus unul dintre autorii studiului, Eric Galbraith, pentru New Scientist.

În schimb, se pare că există o relație invers proporțională între dimensiunea celulelor și numărul acestora, fapt pentru care avem mai puține celule mari, dar un număr foarte mare de celule mai mici, lucru ce menține echilibrul dintre tipurile diferite de celule.

„În organismele noastre există aproximativ aceeași cantitate – în termeni de masă – de celule foarte mici și foarte mari, dar și de celule medii”, a adăugat Galbraith.

Mecanismele prin care se produce acest echilibru rămân încă necunoscute, totuși. Dar, în perspectiva posibilei importanțe a rezultatelor cercetării lor, echipa a postat online informațiile analizei lor, astfel că ele pot fi văzute AICI.