Care este cel mai nou vulcan din lume: unde se află, când a erupt prima oară

de: Gabriel Peneș
02 08. 2023

Deschideți șampania și aprindeți artificiile, pentru că un „bebeluș” special tocmai s-a născut. De data aceasta, este vorba de un vulcan, ce a erupt pentru prima oară, aruncând lavă și gaze în atmosferă. Craterul rămas are acum 30 de metri și, chiar dacă nu atinge dimensiunile Mauna Loa din Hawaii, poartă deja titlul de cel mai nou vulcan din lume.

Care este cel mai nou vulcan din lume

Pe 10 iulie 2023, trei crăpături au apărut la baza unui munte din Islanda, aruncând cu lavă și gaze în atmosferă. Două dintre ele s-au închis peste noapte, dar a rămas deschisă una dintre ele, ce a ajuns la o dimensiune de 30 de metri.

A fost vorba, de fapt, de nașterea celui mai tânăr vulcan din lume, așa cum este categorisit deja în unele medii științifice.

Oamenii de știință avertizaseră despre posibile erupții după ce în ultimele săptămâni au fost detectate sute de cutremure minore.

Imaginile impresionante cu șuvoiul de lavă au circulat pe rețelele sociale aproape imediat după ce fisurile au apărut. RÚV, Serviciul Național de Radio din Islanda, găzduiește deja un live stream pe canalul său de YouTube – ce poate fi accesat la finalul articolului – unde cei care vor pot arunca mereu un ochi către activitatea noului sosit în lumea vulcanilor, scrie IFLScience.

Unde se află, când a erupt prima oară

Întrucât erupția a avut loc într-o zonă nelocuită, nu au existat „riscuri imediate” pentru comunități sau infrastructură, a spus Oficiul Meteorologic Islandez (IMO) – dar a avertizat oamenii să nu se aventureze în apropierea zonei, spunând că va exista o acumulare de „niveluri periculos de ridicate de gaze.”

Activitatea vulcanică este deosebit de intensă în această parte a lumii. Litli-Hrútur, zona în care a apărut vulcanul „nou-născut”, este parte din regiunea vulcanică Fagradalsfjall.

Deși a fost „adormită” în ultimii 800 de ani, activitatea a reapărut prin erupțiile din martie 2021 și august 2022. Ultima dintre ele a fost precedată de mii de cutremure mici în zilele dinaintea erupției.

Iceland Monitor a raportat la 25 iulie că șuvoiul de lavă de la Litli-Hrútur l-a depășit pe cel din august 2022, atingând un volum de 12,4 milioane metri cubi.

De asemenea, Agenția Spațială Europeană a publicat imagini senzaționale surprinse de sateliții Copernicus Sentinel 2, ce arată lava și fumul ridicat la o zi după debutul erupției.

Litli-Hrútur se află la doar 30 de kilometru sud-vest de capitala țării, Reykjavik. Volumul de gaze toxice acumulat imediat după erupție a determinat autoritățile să restricționeze zona din vecinătatea vulcanului prin închiderea pentru publicul larg  tuturor drumurilor de acces către acesta, iar pompierii s-au luptat să stingă incendiile declanșate de râul de lavă. Oricum, din 17 iulie, zona a fost din nou deschisă turiștilor.