Care este adevărul despre Univers? Teoria oamenilor de știință care s-ar putea să te sperie

de: Iulia Kelt
05 12. 2023

În cosmologie, unul dintre cele mai mari mistere este rata de expansiune, atunci când vorbim despre Univers. Aceasta poate fi prevăzută folosind modelul standard cunoscut și sub numele de materie întunecată Lambda-rece (ΛCDM).

Vezi și: Se schimbă tot ce știam până acum despre univers: ce au descoperit astronomii are legătură cu viața extraterestră

Cum tratează acest model noțiunea de Univers

Acest model se bazează pe observații detaliate ale luminii rămase de la Big Bang, așa-numitul fond cosmic de radiații de microunde (CMB).

Expansiunea Universului determină mișcarea galaxiilor. Cu cât sunt mai departe de noi, cu atât se mișcă mai repede.

Relația dintre viteza unei galaxii și distanța acesteia este guvernată de constanta lui Hubble, care este de aproximativ 70 km pe secundă pe megaparsec.

Dar, din nefericire pentru modelul standard, această valoare a fost recent contestată, ducând la ceea ce oamenii de știință numesc tensiunea Hubble.

Atunci când este măsurată rata de expansiune folosind galaxiile apropiate și supernovele, este cu 10% mai mare decât atunci când este prezisă pe baza CMB-ului.

În acest scenariu, ar trebui să ne aflăm în apropierea centrului unui gol cu un diametru de aproximativ un miliard de ani-lumină și cu o densitate cu aproximativ 20% sub medie pentru întregul Univers.

Vezi și: Suntem, sau nu, centrul Universului? Răspunsul este ambiguu și greu de înțeles de mintea umană

Ne aflăm într-un mare gol?

Un astfel de gol este neașteptat în modelul standard și, prin urmare, controversat. CMB-ul oferă o imagine a structurii în universul infantil, sugerând că materia de astăzi ar trebui să fie destul de uniform distribuită.

Cu toate acestea, numărul de galaxii în diferitele regiuni sugerează că ne aflăm într-un gol local.

Oamenii de știință au testat această idee prin potrivirea mai multor observații cosmologice, presupunând că trăim într-un gol imens care a crescut dintr-o fluctuație mică a densității timpurii.

Pentru a face acest lucru, modelul oamenilor de știință nu a incorporat ΛCDM, ci o teorie alternativă numită Dinamica Newtoniană Modificată (MOND).

MOND a fost propus inițial pentru a explica anomalii în vitezele de rotație ale galaxiilor, ceea ce a condus la sugestia unei substanțe invizibile numite materie întunecată.

Evident, pentru a se putea trage o concluzie „bătută în cuie”, este nevoie ca oamenii de știință să întreprindă mai multe experiemente. Totuși, nu putem nega că această teorie este cât se poate de interesantă.

Vezi și: Ce vârstă are Universul, de fapt: descoperirea care anulează tot ce se știa