Capcana ascunsă în culoarea mașinii second-hand, ce necazuri poate ascunde: cum alegi mașina perfectă de la samsari

de: Andrei Tilimpea
27 07. 2023

Site-urile de anunțuri sunt pline de mașini care au servit cândva drept taxiuri.

Cumpărătorii le evită de obicei, temându-se de uzura suplimentară cauzată de conducerea frecventă și de șirul interminabil de opriri și porniri zilnice. Cu toate acestea, este totuși o idee proastă să cumperi o mașină care a fost în trecut taxi? Și cum poți să te prinzi că a fost taxi?

Compania de istorie a vehiculelor carVertical oferă o listă de modele de mașini care istoric au fost preferate de companiile de taximetrie plus sfaturi pentru identificarea unui fost taxi care acum a fost scos la vânzare pe piața mașinilor second-hand.

De ce este mai bine să eviți cumpărarea unui fost taxi?

Taxiurile pot avea sute de mii de kilometrii înregistrați pe odometru, ceea ce înseamnă că multe părți esențiale pot fi deja degradate. Chiar dacă o mașină a fost bine întreținută, un kilometraj excesiv de mare ar trebui să fie un semnal major de alarmă atunci când vă căutați un vehicul la mâna a doua.

„Ar trebui cumpărătorii să evite să cumpere mașinile care-au fost în trecut taxiuri? Deși este la latitudinea fiecăruia să decidă, prețul oricărei mașini ar trebui să reflecte starea sa reală, stare care în mod evident depinde de modul în care a fost utilizată. Mașinile de taxi pot fi saci fără fund de îngropat bani deoarece sunt adesea extraordinar de uzate”, spune Matas Buzelis, expert auto și șeful departamentului de comunicații al carVertical.

Taxiurile fac majoritatea călătoriilor în oraș, punând presiune excesivă asupra componentelor mașinii, în special asupra motorului, frânelor și transmisiei. Un vehicul cu kilometraj similar condus în principal pe autostradă va fi într-o stare mult mai bună.

Interiorul mașinilor care au fost în trecut taxiuri poate fi și el peste măsură de uzat, în special când vine vorba despre bancheta din spate. În timp ce majoritatea oamenilor încearcă să-și protejeze vehiculele, pasagerii de taxi se urcă adesea cu cizme pline de zăpadă sau noroi sau cu jachete umede, ceea ce va afecta interiorul oricărei mașini pe termen lung.

Flotele de taxiuri constau de obicei din vehicule de încredere, cu o bună reputație, care pot parcurge mulți kilometrii. Totuși, luând în considerare toate formele de uzură excesivă la care sunt expuse taxiurile de-a lungul vieții, este o idee bună să evitați acest tip de mașini pe piața second-hand.

Cum să identifici o mașină care a fost taxi în trecut

Verificarea istoricului unei mașini este o modalitate simplă de a afla dacă un vehicul a fost folosit ca taxi. Poate fi foarte greu să descoperiți astfel de informații în alt mod, pentru că vânzătorii necinstiți ascund de obicei lucrurile care sunt nefavorabile vânzării unei mașini. Mașinile care-au fost taxiuri pot avea kilometraje foarte mari – ceea ce le transformă în candidați perfecți pentru fraudarea kilometrajului prin derulare – se uzează mai puternic și prin urmare vor valora mai puțini bani.

Mercedes-Benz (29% din toate mașinile folosite în trecut drept taxi verificate pe carVertical), Volkswagen (14,4%), Skoda (12,3%), Volvo (10,9%) și BMW (5,8%) sunt cele mai populare mărci de mașini de taxi întâlnite pe piata vehiculelor la mâna a doua din România. Deoarece cumpărătorii apreciază foarte mult acești producători, escrocii se folosesc de această priză la public pentru a obține un profit nejustificat.

Mașinile germane sunt cele mai folosite ca taxiuri. Mercedes-Benz E-Class se află în fruntea listei (17,9%), urmată de Skoda Superb (7,7%), Volkswagen Passat (6,1%), BMW Seria 5 (5%) și Volvo V70 (4,7%).

Și culoarea unei mașini îi poate dezvălui trecutul – multe orașe folosesc aceeași culoare pentru toate taxiurile lor, astfel încât acestea să poată fi distinse cu ușurință pe stradă. Unele modele, cum ar fi Clasa E, au fost fabricate în scopuri de taxi și chiar au primit o culoare specială a caroseriei.

Atunci când cumpărați o mașină uzată, merită să-i inspectați cu atenție caroseria, deoarece colantările din trecut pot lăsa urme vizibile cu ochiul liber. Deoarece autocolantele acoperă suprafețe mari ale mașinii și prin urmare feresc aceste porțiuni de soare, acele zone pot fi mai luminoase și mai clar vizibile, lucru ce poate sugera că mașina a fost folosită în trecut ca taxi.