Ca în piesele lui Caragiale. Finală de atletism cu un singur participant, rivalii s-au retras dintr-un motiv incredibil – VIDEO

de: Sorin Barbu
28 09. 2023

India este scena celui mai mare scandal de dopaj din istoria sportului. Mai mult de jumătate dintre atleții de la reuniunea Delhi State Athletics nu s-au prezentat la startul probelor pentru că au crezut că vor fi testați anti-doping. Au fost chiar finale cu un singur sportiv, iar mulți dintre concurenți „au uitat” să-și ridice premiile.

Cel mai mare scandal de dopaj din istoria sportului

Ultima zi a Reuniunii atletice de la Delhi s-a transformat într-un haos de nedescris care arată cât de adânc a pătruns în interiorul sportului fenomenul de doping. Vestea că oficialii Agenției Naționale Anti Doping (NADA) vor ajunge la stadion și se vor apuca de teste i-a speriat pe sportivi, iar jumătate dintre ei nu s-au mai prezentat la concursuri. Totul a început după ce pe internet a început să circule un filmuleț din care se vedea că una dintre toaletele arenei era plină de seringi folosite.

Așa se face că mai mulți sportivi „s-au accidentat brusc”, atât de tare încât nu au mai ajuns nici la festivitățile de premieră, de teamă că li se vor recolta probe, în vederea controlului anti-doping. The Indian Express relatează cazul straniu al unui sportiv din competiția de garduri care a continuat să alerge și după linia de final, de teamă că va fi testat.

Finala de la 100 de metri a avut un singur concurent

Dar cel mai straniu caz s-a înregistrat în finala probei de 100 de metri liber, o competiție foarte așteptată. Șapte concurenți au anunțat că au crampe sau alte probleme musculare și au abandonat. Singurul curajos a fost Lalit Kumar. Sportivul a fost foarte dezamăgit pentru că a fost prima lui competiție de seniori.

„Abia așteptam să alerg împotriva celor mai buni sportivi, dar nu a apărut nimeni. Toată lumea se temea să fie testată. Ca atlet, mă simt foarte rănit și decepţionat”, a declarat Lalit Kumar pentru The Indian Express.

În finala de 100 de metri pentru juniorii sub 20 de ani s-au prezentat doar trei sportivi, iar la aruncarea ciocanului, în competiția Under 16, a fost doar un sportiv.

„Slujba noastră este să educăm sportivii și antrenorii, dar nu putem monitoriza în mod constant ceea ce fac aceștia în timpul antrenamentului sau în spatele nostru. Dopajul în atletism este o amenințare uriașă și suntem ferm împotriva ei”, a declarat, îngrijorat, președintele Asociației de Atletism din Delhi, Sunny Joshua. Oficialul a mai spus că federația pe care o conduce nu a avut nicio soluție în această problemă foarte serioasă.

Sursa FOTO: sportstar.thehindu.com