14 sept. 2023 | 15:28

Nick Kyrgios o face praf pe Simona Halep. Mesajul la adresa româncei: ”Aș fi câștigat vreo 5 Grand Slam-uri dacă aș fi luat astfel de substanțe”

Sport
Nick Kyrgios o face praf pe Simona Halep. Mesajul la adresa româncei: ”Aș fi câștigat vreo 5 Grand Slam-uri dacă aș fi luat astfel de substanțe”

Nick Kyrgios nu a putut sta departa de scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep și pentru care a primit patru ani de suspendare. Ea a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, roxadustat, la US Open 2022. Care este mesajul incredibil transmis de tenismenul australian pentru româncă.

Comentariul care l-a făcut pe Nick Kyrgios să reacționeze

Nick Kyrgios nu joacă în circuitul ATP din cauza unei accidentări, dar nu ratează nicio ocazie de a-și spune părerea despre subiectele fierbiți din tenis și nu numai. Și  nu putea să nu intervină în scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep. Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a primit o suspendare de patru ani din partea ITIA.

Sportivul australian a răspuns la o postare în care erau prezentate declarațiile jucătoarei din Grecia, Mariei Sakkari (locul 9 WTA) cu privire la situația Simonei Halep: ”Ce pot spune este că modul în care tratează orice situație referitoare la sportivi este pur și simplu înfricoșător. O să ajungem în punctul în care nu vom mai lua nici măcar electroliți”.

Nick Kyrgios o face praf pe Simona Halep. Mesajul la adresa româncei: ”Aș fi câștigat vreo 5 Grand Slam-uri dacă aș fi luat astfel de substanțe”

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Nick Kyrgios, vehement în cazul suspendării Simonei Halep

Nick Kyrgios a reacționat imediat și a spus că el joacă meciuri de cinci seturi și nu are nevoie de suplimente. De asemenea, susține că sportivii nu ar trebui să ia tot felul de substanțe dubioase.

”Nu e chiar așa. Eu duc bătălii de cinci seturi cu banane și Coca-Cola, iar rezultatele mele vorbesc de la sine. Poate jucătorii ar trebui ca pur și simplu să nu mai ia rahaturi dubioase. Să se uite în oglindă la finalul zilei și să-și spună: ”Da, am făcut totul corect”. Nu e dificil”, a scris Nick Kyrgios pe rețelele de socializare.

Citește și: Țiriac jr. dă de pământ cu Serena Williams după atacul la Simona Halep: ”Ce fac acești steroizi, campioano?”

Unul dintre utilizatorii platformei l-a numit pe Nick Kyrgios ”idiot” și i-a spus că Simona Halep nu a luat nicio substanță interzisă cu bună știință.

”OK, atunci de ce a fost suspendată patru ani?”, a răspuns tenismenul australian.

Un alt utilizator l-a întrebat pe Kyrgios ce mari performanțe a reușit el în tenis, iar acesta i-a dat un răpuns acid: ”Îmi imaginez că aș fi câștigat vreo cicni turnee de Grand Slam, dacă aș fi luat substanțe din cauza cărora să fiu suspendat patru ani. Cartofule”.

Mesajul Serenei Williams pentru Simona Halep

Serena Williams a publicat și ea un mesaj tăios la adresa Simonei Halep, după aflarea vești că a fost suspendată patru ani. Ea a scris pe rețelele de socializare: ”8 este un număr mai bun”.

Citește și: Profesorul care a analizat probele Simonei Halep contestă suspendarea. A explicat ce a găsit în firele de păr ale sportivei : ”Condamnăm o nevinovată”

Americanca a făcut referire la finala de la Wimbledon, din 2019, atunci când a fost învinsă de româncă. Dacă ar fi câștigat, Serena Williams și-ar fi trecut în palmares al-8-lea trofeu pe iarba londoneză și ar fi devenit jucătoarea cu cele mai multe turnee de Grand Slam câștigate în carieră, 24.

Simona Halep urmează să facă apel la TAS pentru a contesta suspendarea și are la dispoziție 21 de zile pentru acest lucru.