Barcagiul băut care a organizat plimbarea pe Mureș, cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă. Ce acuzații i se aduc

de: Denisa Dudescu
02 05. 2023

Bărbatul care a organizat plimbarea pe râul Mureș, în urma careia barca s-a răsturnat este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă. El a condus fără permis și era băut. Scafandrii și pompierii au reluat în această dimineață căutările celor patru persoane dispărute.

Localnicul în vârstă de 33 de ani care a organizat plimbarea pe râul Mureș avea o alcolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu deținea permis de condus ambarcațiunea. Totodată barca nu era înmatriculată. Individul a reușit să se salveze în momentul în care barca s-a scufundat.

Inițial el a fost reținut pentru 24 de ore, însă magistrații au decis ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.

Anchetatorii au descoperit mai multe nereguli în cazul său.

„Din cercetări a reieșit că bărbatul care conducea nu deține certificat de conducător al ambarcațiunii, iar ambarcațiunea nu este înmatriculată. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat Poliția Arad.

În barca șubredă care s-a răsturnat au fost înghesuiți 12 oameni printre care și copii și aceasta a înaintat doar 2-3 metri, după care s-a răsturnat.

Țipetele oamenilor au fost auzite de localnici care au sărit în ajutorul lor. Un bărbat a scos din apă două femei și o fetiță. În urma incidentului un copil de trei ani a murit.

Patru persoane sunt în continuare căutate de salvatori. Este vorba de un tată cu doi copii și un tânăr de 27 de ani. Din cauza curenților puternici aceștia nu au mai ajuns la mal.

Noi căutări pe râul Mureș

30 de pompieri îi caută pe cei 2 adulți și 2 copii care au dispărut în apele Mureșului după ce s-au răsturnat cu barca, între Semlac și Șeitin. Intervin 17 pompieri din Timiş şi alți 13 din Arad, precum şi echipaje de scafandri.

La misiunea de căutare participă și volunatari. Oamenii au povestit că în seara tragediei erau curenți puternici pe râul Mureș din cauza ploilor.