A mers 2.000 de km pe jos din București până la Paris: cum l-au umilit și i-au refuzat opera comuniștii români, dar cum i-au transformat-o într-o comoară francezii marelui Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, în Hobița, Peștișani, județul Gorj. A fost unul dintre cei mai mari sculptori români, cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Astăzi se împlinesc 66 de ani de la moartea sa.

Copilăria lui Constantin Brâncuși a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Gândindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

Apoi, Brâncuși vine la București unde termină Școala de Bellearte, în 1902. În timpul studenției, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu, din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz.

Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române

Un moment remarcabil în viața sa a fost în 1903, când primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București. Acesta reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris.

Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului și, de asemenea, au fost păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților.

Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe, în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța. Astfel, el a decis să parcurgă drumul către Paris pe jos, adică două mii de kilometri.

„Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani, cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva se înnăscuse în mine şi nu am mai putut rabda. Am făcut stânga-mprejur, fără niciun salut militar, spre marea panică si spaimă a doctorului Gerota şi dus am fost”, spunea, la vremea aceea, Constantin Brâncuşi.

Astfel, în 1904, sculptorul a pornit pe jos spre Paris, stabilindu-se pentru scurt timp la Budapesta şi Viena. Odată ajuns la Munchen, Constantin Brâncuşi s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase, el muncind în tot acest timp ca şi infirmier pentru a se putea întreţine.

De acolo, și-a continuat călătoria spre Paris. Dar, lângă Basel, în Elveţia, s-a îmbolnăvit de pneumonie și a fost internat jumătate de an într-un spital de maici. Apoi, din Basel a mai mers pe jos până la Langres, unde a luat trenul până în Paris, unde a lucrat ca spălător de pahare la taverna Moilard.

„La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor. Am făcut chiar o invenţie pentru spălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă şi un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece şi utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică şi paharele se şi uscau mai repede. Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem”, povestea renumitul sculptor.

Într-un final, în 1905, Constantin Brâncuşi a fost admis la prestigioasa Ecole Nationale Superieure des Beaux – Arts. Aici, își face relații profesionale cu tot felul de artişti şi intelectuali. Aceștia l-au ajutat în dezvoltarea sa artistică.

Artistul român a obţinut cetăţenia franceză pe data de 15 iunie 1952. Din păcate, cinci ani mai târziu, pe 16 martie 1957, el a murit la Paris, fiind înmormântat la Cimitirul Montaprnasse. Atelierul său din Paris, în care avea peste 80 de lucrări, a fost transformat în muzeu.