A făcut înconjurul Pământului în opinci și a fost jefuit pe drum. Povestea curajosului român care ne-a pus țara pe harta lumii

Una dintre cele mai remarcabile aventuri ale secolului trecut îl are în prim-plan pe Dumitru Dan, care, împreună cu camarazii săi. Aceștia au înconjurat globul pământesc.

Nu toți au reușit să supraviețuiască. Totuși, ei au devenit nemuritori prin prisma faptului că a fost realizat un film în cinstea lor.

A fost jefuit pe drum

În timpul începutului secolului trecut, Dumitru Dan a realizat o călătorie de 2.200 de zile în jurul lumii, cu scopul de a câștiga un premiu în valoare de 100.000 de franci oferit de Touring Club de France din Paris. Cu toate acestea, el a fost lipsit de o parte din această recompensă pentru că a fost furat pe drum.

Dumitru Dan a fost însoțit de patru conaționali și un câine. Această călătorie a avut loc în perioada începutului secolului al XX-lea, o eră în care mașinile erau un lux, iar avioanele comerciale nu își făcuseră încă simțită prezența în cer.

În timpul călătoriei sale, Dumitru Dan a trăit momente remarcabile, inclusiv nopți petrecute în copaci. El și-a împărtășit experiențele captivante într-o înregistrare audio pe un magnetofon:

„Călătoria a început pe 1 aprilie 1910. Am vizitat 1.500 de localități, 74 de țări, 30 de colonii, traversând trei oceane, înconjurând de șapte ori Ecuatorul.

Eu nu avusesem posibilitatea de a intra la Universitatea din Iași pentru că eram copil sărac. M-am întovărășit cu alți trei prieteni și am plecat pe jos, dând spectacole în diverse orașe, ca să câștigăm bani: Viena, Budapesta, Bruxelles și am ajuns la Paris, în costume naționale și opinci, cântând muzică folclorică.

După o vreme, doi dintre noi s-au înscris la Conservator și doi la Facultatea de Geografie.

În timp ce eram la Universitate, am auzit că o societate franceză a găsit de cuviință să deschidă un concurs: cine înconjoară pământul pe jos. Dornici de a vedea lumea și pentru premiul ce ni se oferea, ne-am înscris. Au venit 196 de străini admiși…

Am mers și șase-șapte zile prin călduri tropicale. Nopțile le dormeam afară, în copaci, în hamac. Mergeam noaptea cu făclii arzând ca să speriem fiarele.

Am avut la noi, în afară de corturi, două revolvere, un aparat de fotografiat și un binoclu. Mergeam pe jos și când eram pe apă.

Aveam un aparat procurat din Londra pe care îl puneam la gleznă și care ne marca pasul. Iar noi, pe puntea
vasului, mergeam și 10–12 ore pe zi. Din Panama, ne-am îmbarcat pentru Japonia, am mers 27 zile străbătând Pacificul, iar pe punte am mers 1.400 de kilometri…

În Sumatra, am fost înconjurați de o ceată de cimpanzei care s-a repezit furioasă la noi, pe un coleg l-au mușcat de picior, iar pe mine de mână.

În Vietnamul de azi, am  suferit din cauza frigurilor galbene. Mureau câteva mii pe zi. Am scăpat cu mare greutate, însă am și azi pete pe corp și pe față.

În America, am întâlnit mulți români, mai ales ardeleni, care ne-au primit foarte frumos. La Detroit, erau 40.000 de români și trei biserici.

În Alaska, alimentele lor erau pește uscat, focă și diverse bucăți de urs. Erau  minus 37 de grade. Nu ne-am împăcat cu dormitul în barăcile lor, unde făceam un foc în mijlocul încăperii și mirosea foarte urât. Pereții erau căptușiți cu blănuri de urs.

Am plecat singur din Florida (unde s-a despărțit de ultimul tovarăș de călătorie, grav bolnav – n.r.), mai aveam 10.000 de kilometri pe jos. Am parcurs Cuba – Puerto Rico – Venezuela. Am trecut în Spania. Când am ajuns în Malta, guvernatorul mi-a pus la dispoziție o navă și am plecat la Salonic.

Pentru că mi se rătăciseră bagajele, m-au arestat și m-au trimis la Londra. Acolo s-au lămurit treburile. Am luat-o prin Serbia și Bulgaria și am ajuns în țară. Eram în anul de grație 1916”, declara acesta Dumitru Dan.

I-a fost greu să se separe de colegii săi, dar în mod deosebit de loialul câine care îi însoțea

O mare parte a călătoriei, Dumitru Dan a fost însoțit de cei trei tovarăși ai săi. Alexandru Pascu a trecut în neființă la data de 17 iulie 1911, din cauza unei intoxicații cu opiu în casa unui rajah foarte înstărit din Bombay.

Cu toate că li s-a acordat o distincție onorabilă, respectiv îngroparea conform tradițiilor indiene, românii au decis să aleagă un cimitir catolic ca loc de odihnă pentru camaradul lor.

Paul Pîrvu a fost nevoit să renunțe la călătorie în ianuarie 1915, când a fost internat într-un sanatoriu lângă lacurile Kissimmee, din Florida. Din cauza înghețului pe care l-a suferit în timpul traversării Siberiei și Alaskăi, a fost nevoit să-i fie amputat un picior.

Separarea de Pârvu și de loialul câine Harap a reprezentat pentru Dumitru Dan unul dintre cele mai dureroase momente.

„Despărțirea de Harap a fost o experiență foarte dificilă pentru mine, iar eu nu puteam să-i explic că îl las pentru totdeauna”, a declarat Dumitru Dan.