A crescut numărul turiștilor străini în România. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei

de: Ana Anițoiu
06 09. 2023

Numărul turiștilor străini în România a crescut în luna iulie a acestui an în comparație cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Institutul Național de Statistică (INS) a precizat care sunt țările din care provin cei mai mulți dintre ei.

Câți turiști străini au intrat în România, de unde provin

Conform datelor INS, în luna iulie a acestui an, 1,77 milioane de turişti au fost înregistraţi în structurile de primire turistică din țară, cu 7,3% mai mult decât în luna iulie din 2022. În primele şapte luni ale anului, România a fost vizitată de 1,17 milioane de turişti străini, cei mai mulţi provenind din Germania, Italia şi Israel.

Din numărul total de turişti cazaţi, 234,9 mii (+25,3% faţă de luna iulie 2022) au fost turişti străini, iar mai mult de o jumătate dintre ei, 132,7 mii, provin din ţările membre ale Uniunii Europene.

Staţiunile din zona litorală au fost cele mai vizitate – 28,9% din numărul total de cazări, Bucureştiul şi oraşele reşedinţă de judeţ au atras 27,8% din numărul de vizitatori, iar staţiunile din zona montană 17,3%.

Cu privire la numărul de nopți petrecute în România, în luna iulie 2023 acestea au însumat 4,37 milioane, cu 7,4% mai multe faţă de cele din luna martie 2022. Din numărul total de înnoptări, 11,0% au fost ale turiştilor străini. Durata medie a şederii în țară a fost de aproximativ 2,5 zile la turiştii români şi 2,0 zile în cazul turiştilor străini.

Cele mai populare județe în rândul turiștilor

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1028,0 mii persoane), Braşov (816,4 mii persoane) și Constanța (808,0 mii persoane).

Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), au înregistrat valori mai mari în: Constanța (2556,6 mii), Municipiul Bucureşti (2050,4 mii) și Braşov (1536,7 mii).

În aceeaşi perioadă, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 11,02 de milioane, în creştere cu 15,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

În luna iulie 2023, la punctele de frontieră au fost înregistraţi 1,97 milioane români care au plecat în străinătate, în creştere cu 8,0% faţă de luna iulie a anului trecut.