Vremea se schimbă radical. Cod galben de ploi torențiale și furtuni în 14 județe

de: Cătălina Burghelea
14 05. 2022

Vremea se strică în mai multe zone din România. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică pentru 14 judeţe din sudul şi sud-estul ţării. Alerta meteo ANM este valabilă până duminică dimineaţa. Cantităţile de apă vor depăşi 25-35 l/mp, anunță meteorologii.

Atenționare meteo ANM pentru 14 județe

Potrivit ANM, în intervalul 14 mai, ora 12:00 – 15 mai, ora 10:00, în mai multe regiuni vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze de 55-65 km/h, izolat de peste 70-80 km/h. Pe alocuri, vor fi vijelii şi grindină.

Vin ploile în Muntenia, Dobrogea şi estul Olteniei. În aceste zone, soarele va fi înlocuit de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vânt (55-65 km/h, izolat de peste 70-80 km/h), vijelii şi grindină (pe alocuri). Cantităţile de apă vor depăşi 25-35 l/mp, spune ANM.

Cele 14 judeţe vizate de furtuni și ploi sunt Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Bucureşti, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanţa.

Vremea în Capitală: Averse și vijelii până duminică dimineața

În București, temperaturile maxime vor ajunge la 27 de grade Celsius, dar vor fi averse și vijelii, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie. De sâmbătă, ora 12.00, până duminică, ora 10.00, vremea devine instabilă în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări și averse torențiale în a doua jumătate a zilei, însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină.

Scandal la Iași din cauza rachetelor antigrindină

Între timp, într-o comună din Iași a fost scandal, după ce localnicii s-au împotrivit lansării unei rachete antigrindină. Nouă localnici din Dobrovăț au mers cu mașini și căruțe în fața punctului de lansare a rachetelor de la Codăești (județul Vaslui), pentru a împiedica operațiunea autorităților. Oamenii se temeau că nu va mai ploua suficient din cauza rachetelor. Situația s-a calmat în momentul în care au apărut primii stropi de ploaie.

Furtună a fost, vineri după-amiază, și în orașul Dej, județul Cluj. Aici, gheața a distrus pomi și culturi agricole. Iar în județul Neamț, pe DN 15D, traficul a fost oprit minute bune, după ce vântul puternic a culcat la pământ un copac. În Cluj, Iași și Bistrița-Năsăud s-a emis o avertizare de tip RO-Alert pentru grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă au depășit 35 l/mp.