Vladimir Putin, decizii radicale după eșecurile pe bandă rulantă din Ucraina

de: Vasile Mirabela
19 05. 2022

Rușii se lovesc de eșecuri majore în invazia din Ucraina. Vladimir Putin ar fi concediat mai mulți comandanți superiori ai armatei, pentru performanțe slabe, spun oficialii britanici.

Președintele Rusiei taie în carne vie din cauza operațiunilor eșuate din Ucraina. Ce a făcut Vladimir Putin

Astfel, militarii din Marea Britanie spun că Rusia are un plan militar și de securitate plin de ”mușamalizări și țapi ispășitori” – o acuzație deseori aruncată Moscovei și nu doar de Regatul Unit. Britanicii au făcut publică și o listă cu persoane care au fost demise de oficialii ruși.

Generalul-locotenent Serhiy Kisel, care a fost în fruntea Armatei 1 de Tancuri de Gardă de elită, a fost dat afară pentru că nu a capturat Harkivul.

Totodată, Igor Osipov, care a comandat flota rusă de la Marea Neagră, a fost dat afară în urma scufundării crucișătorului Moskva, în aprilie.

”Mulți oficiali implicați în invazia Ucrainei vor fi concentrați probabil din ce în ce mai mult pe a face eforturi de a evita vinovăția personală pentru eșecurile operaționale ale Rusiei.

Acest lucru va pune probabil și mai multă presiune asupra modelului centralizat de comandă și control al Rusiei, deoarece ofițerii caută din ce în ce mai mult să cedeze superiorilor deciziile cheie. Rusiei îi va fi greu să-și recapete inițiativa în aceste condiții”, mai spun oficialii britanici.

Kremlinul dorește să decupleze Ucraina de la centrala nucleară Zaporijie

Pe de altă parte, Moscova are intenția de a decupla Ucraina de la centrala sa nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de armata rusă, dacă Kievul refuză să plătească Moscovei pentru electricitatea produsă, a declarat vicepremierul rus Marat Husnullin.

Discursul vine în contextul în care Kremlinul vrea o ocupaţie de durată sau anexarea zonelor din sudul Ucrainei pe care în prezent le controlează, regiunea Herson şi o parte importantă din regiunea Zaporojie.

„Dacă sistemul energetic al Ucrainei este pregătit să accepte şi să plătească, atunci (centrala) va putea lucra pentru Ucraina. Dacă (Ucraina) nu acceptă, atunci (centrala) va funcţiona pentru Rusia”, a declarat miercuri Husnullin,

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua 85. Alți militari ruși, judecați de crime de război. Ucrainenii au preluat controlul asupra unei regiuni din Harkov și au bombardat un sat rusesc