Viața de film a primului scamator român: Iosefini a fugit cu circul la 13 ani și a făcut valuri în cinematografia românească

Iosefini a fost primul și cel mai mare iluzionist român. A fugit cu circul, iar viața lui este, fără niciun dubiu, potrivită pentru a fi transpusă într-un scenariu de film.

Iosefini, pasionat de scenă și circ încă de mic

Aurel Iosif  s-a născut în anul 1916 (data exactă a nașterii sale nu este cunoscută) și a decedat în data de 10 noiembrie 1994). În acest timp ce s-a scurs, dintre nașterea și moartea sa, artistul a avut, cu adevărat, o viață de film.

În momentul în care a decis că scena este pentru el, el și-a ales numele de scenă Iosefini (trebuie menționat că se pronunță Iozefini).

Iosefini a fost, de-a lungul carierei sale, un cunoscut iluzionist, bucurând generații întregi de români, însă, în mod deosebit, pe cei mici, dar, pe alocuri, și pe Nicolae Ceaușescu.

Timp de mai bine de douăzeci de ani a ocupat funcția de director al Circului de Stat din București, dar a lucrat, de asemenea, și la Circul de Stat, de la înființarea acestuia și până în 1993. Un an mai târziu, Iosefini pleca dintre cei vii.

În momentul de față, este considerat primul și cel mai mare iluzionist din România.

În paralel, acesta  jucat în filme și a scris nenumărate scenarii de film, iar viața sa a fost, la rândul ei, una desprinsă dintr-un scenariu de film.

La vârsta de 13 ani, micul Aurel avea să fugă de acasă și se angaja la un circ. Cu alte cuvinte, „fugea cu circul”, numai că, în cazul lui, expresia nu este deloc figurativă.

Meserie a învățat americanul Mery King, un mare magician al respetivelor timpuri.

Și-a început cariera cu spectacole organizate prin sate, pe la casele de cultură, apoi a venit în București, unde a cucerit inclusiv publicul de aici. A fost nepotul actriței Margareta Baciu, de la care a moștenit pasiunea pentru teatru și, în general, pentru apariții pentru scenă.

Iosefini a avut un fiu, pe Leonard Alexandriuc, care s-a născut în afara căsătoriei, așadar acesta nu i-a păstrat numele de familie, dar i l-a împrumutat pe cel de scenă. De-a lungul timpului, Leonard Iosefini a făcut, la rândul său, senzație în iluzionism.

Iosefini, în cinematografie, cum i-a fost „scris în cărți”

Totuși, activitatea s-a nu s-a oprit la circ și atât. Așa cum menționam anterior, Iosefini a avut o contribuție imensă și în cinematografia românească de dinainte de 1989.

Printre cele mai importante filme se numără D-ale Carnavalului, din 1959, Brigada Diverse Intră în Acțiune, din 1970, Rețeaua S, din 1980, Saltimbancii, din 1981 și Saltimbanc la Polul Nord, din 1982.

Despre acesta s-au scris, de-a lungul timpului, mai multe cărți, dar și articole în presă. A fost numit, pe rând, „vânzătorul de iluzii”, „magician”, și așa mai departe.

În 1958, Iosefini scria o autobiografie pe care o numea „Memoriile unui scamator”, iar un an mai târziu apărea pe piață „Cum să ghicim viitorul”, urmând ca în 1991, cu trei ani înainte să moară, acesta să scrie ultima sa carte numită „Cum puteți deveni iluzionist. Tururi și trucuri de iluzionism”, publicată la Editura Junimea.

Despre Iosefini s-a spus, la un moment dat, că ar fi fost fidel regimului comunist. Această afirmație avea să fie negată de fiul său, Leonard Iosefini, ani mai târziu. „Nu-i adevărat! Tata n-a fost prietenul regimului! Ştiu că a fost un moment în care coana Leana, într-un anumit context, i-a transmis să-şi ţină limba. L-am cunoscut pe Nicu, la barul unde presta tata. Era respectuos. (…) Prin mine, tata trăieşte! Am luat numele lui de scenă după ce a murit, în ’94. M-am lansat ca Leonardo!”.