Vestea demisiei lui Boris Johnson a fost primită cu „tristețe” de Ucraina. Promisiunea făcută lui Zelenski

de: Cătălina Burghelea
07 07. 2022

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a telefonat pe premierul britanic Boris Johnson, pentru a-i împărtăşi sentimentul său de „tristețe” după anunţul privind demisia liderului conservator britanic. Liderul de la Kiev şi-a manifestat speranţa că această plecare nu va afectat sprijinul pe care Londra îl acordă țării sale în faţa agresiunii Rusiei, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Ucraina regretă demisia lui Boris Johnson

„Am primit toţi această veste cu tristeţe. Nu doar eu, ci întreaga societate ucraineană, care vă simpatizează foarte mult”, a spus Volodimir Zelenski, insistând asupra recunoştinţei ucrainenilor pentru sprijinul ferm oferit de Johnson în cele 134 de zile de război cu rușii.

Ce i-a promis premierul demisionar lui Zelenski

Continuarea acestui sprijin al Angliei a fost confirmată de un purtător de cuvânt al lui Johnson, după discuţia cu președintele Ucrainei: „Premierul a subliniat sprijinul neclintit al tuturor partidelor britanice pentru poporul preşedintelui Zelenski şi a spus că Marea Britanie va continua să furnizeze (n.r. – Ucrainei) ajutor (n.r. – militar) defensiv atât timp cât va fi nevoie”, a explicat Downing Street.

De asemenea, pe lângă continuarea furnizării de echipamente militare, Boris Johnson i-a promis lui Volodimir Zelenski că va continua să colaboreze cu partenerii săi în vederea găsirii de soluţii pentru deblocarea exporturilor de cereale ucrainene. Prim-ministrul demisionar l-a numit pe liderul ucrainean „un erou” și a reiterat sprijinul „neclintit” al Marii Britanii pentru Ucraina.

Livrarea de arme va continua

Boris Johnson, care a demisionat din funcția de lider al Partidului Conservator din UK, a vorbit joi după-amiază cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, „pentru a confirma sprijinul ferm al Regatului Unit”, a menționat Downing Street. Oficialul londonez a subliniat „sprijinul transpartinic de neclintit al Marii Britanii pentru poporul președintelui Zelenski și a declarat că țara sa va continua să furnizeze ajutor defensiv vital atât timp cât va fi necesar”.

„Ești un erou”

Purtătorul de cuvânt al lui Johnson a mai spus că șeful său „i-a mulțumit președintelui Zelenski pentru tot ceea ce face ca să-și apere libertatea, pentru prietenia sa și pentru bunătatea poporului ucrainean”. La rândul său, liderul de la Kiev a felicitat acțiunea sa decisivă în ceea ce privește Ucraina și a declarat că poporul ucrainean este recunoscător pentru eforturile depuse de Regatul Unit. Boris Johnson a încheiat convorbirea lăudându-l pe Zelenski, căruia i-a spus că „ești un erou, toată lumea te iubește”.