Val de percheziții în Capitală și nouă județe. Descinderi într-un dosar cu teste negative COVID, permise auto și polițe RCA false

de: Cătălina Burghelea
12 07. 2022

50 de percheziții domiciliare sunt în desfășurare, marți dimineață, în nouă județe și în București, într-un dosar cu teste negative de Covid-19, permise de conducere, polițe RCA și certificate de competență profesională false, transmite Poliția Română. Ce au mai descoperit oamenii legii?

Percheziții domiciliare în mai multe județe

Potrivit IJP Alba, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a descins la mai multe adrese din Capitală și alte nouă județe, într-un dosar cu teste negative de COVID, permise de conducere, polițe RCA și certificate de competență profesională false.

Acuzații grave aduse de polițiști

34 de percheziții au loc în județul Alba, cinci în județul Hunedoara, câte două în județele Giurgiu, Sibiu și în București, câte una în județele Arad, Bihor, Brașov, Cluj și Timiș. Mascații s-au dus peste persoane bănuite de fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Teste negative COVID, permise auto și polițe RCA false

Potrivit oamenilor legii, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2022, un bărbat din județul Alba ar fi întocmit, în fals, diverse documente, cum ar fi permise de conducere, polițe de asigurare RCA, certificate de competență profesională și certificate de teste COVID negative, pe care le-a pus la dispoziția unor persoane, în schimbul unor sume de bani.

Până acum, polițiștii români au identificat 63 de persoane care ar fi beneficiat de astfel de înscrisuri false. În cazul acestora, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Citește și Cum a destructurat Kovesi o rețea din România care a furat cinci milioane de euro prin fonduri europene

La ampla operațiune participă polițiști din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cât și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Giurgiu, Sibiu, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Timiș, dar și polițiști din București.

Descinderi în București, Ilfov și Maramureș

Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul polițiștilor din Maramureș și sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a efectuat, luni, 14 percheziții domiciliare în Capitală, județele Ilfov și Maramureș, la persoane bănuite de înșelăciune, falsificare de instrumente de autentificare străine și uz de fals.

În ultimii doi ani, suspecții ar fi achiziționat sau ar fi facilitat achiziționarea a opt autoturisme, accesând credite la instituții financiare din Germania. Ulterior, aceștia ar fi înmatriculat și vândut mașinile pe teritoriul României, folosind documente falsificate, fără a mai plăti ratele creditelor obținute. Prejudiciul se ridică la 1.500.000 de lei.

În urma controalelor, mascații au descoperit și ridicat înscrisuri, două ștampile ale unor societăți comerciale, cinci telefoane mobile, două memory stick-uri, 3.790 de euro, o cartelă SIM, un pistol cu gaz, pentru care nu s-a putut prezenta permis de port-armă, și două autovehicule.