Ungaria, anunț după ce Ucraina a oprit livrările de petrol rusesc. Ce se întâmplă cu oleoductul Drujba
Conducta de petrol Drujba ar putea fi repornită în curând, având în vedere că oleoductul în sine nu a fost avariat, a declarat, miercuri, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto. Oficialul de la Budapesta a mai spus, după ce a discutat cu omologul său polonez, că Ungaria aștepta informații suplimentare din partea Varșoviei despre rezultatele anchetei privind explozia provocată de rachete.
Anunțul Ungariei despre conducta „Drujba”, după ce Ucraina a suspendat livrarea petrolului rusesc
Furnizarea de petrol către părți din Europa Centrală și de Est printr-o secțiune a conductei Drujba a fost temporar suspendată, au transmis operatorii din Ungaria și Slovacia. Compania ungară MOL a explicat că partenerul său ucrainean i-a comunicat că o rachetă rusească a lovit o centrală electrică aproape de granița cu Belarus, care alimentează o stație de pompare, ducând la întrerupere.
Compania slovacă Transpetrol a confirmat oprirea furnizării de petrol, făcând referire la „motive tehnice de partea ucraineană”, dar nu a specificat explozia de marți.
„Este cumva liniștitoare știrea că, potrivit informațiilor actuale, conducta Drujba în sine nu a fost avariată, doar un element al infrastructurii care operează conducta, o centrală”, a subliniat Szijjarto. „Repararea acesteia este evident mai ușoară decât dacă conducta în sine ar fi fost lovită, așa că aceasta poate fi făcută într-un timp scurt, în funcție de defectele descoperite în timpul lucrărilor tehnice”, a completat ministrul ungar de Externe, notează Reuters.
Viktor Orban a convocat o ședință urgentă
Ucraina a „suspendat temporar” aprovizionarea cu petrol către Ungaria prin conducta Drujba, a declarat, marți, presa rusă controlată de stat RIA Novosti, citând operatorul de conducte Transneft. Compania petrolieră maghiară MOL a mai spus că a fost notificată de Kiev că livrarea cu petrol prin oleoduct a fost temporar oprită.
Premierul Viktor Orban a convocat, marți, o reuniune a Consiliului de Securitate, după o explozie raportată în Polonia și suspendarea fluxului de petrol prin conducta Drujba, principala linie care transportă petrol rusesc către părți ale Europei de Est și Centrale.
Oleoductul trece prin Europa Centrală și de Est
Conducta de petrol Drujba este cea mai lungă din lume, lungimea sa fiind de aproximativ 4000 de kilometri. Pornește din regiunea Samara, trece prin Briansk, apoi se ramifică în două secțiuni: cea de nord – prin teritoriul Belarus, Polonia și Germania, cea de sud – prin Ucraina, Cehia, Slovacia și Ungaria.