Top 10 țări cel mai puțin sigure din punct de vedere cibernetic din lume: unde se situează România

de: Ozana Mazilu
25 08. 2022

România se numără printre țările europene care sunt cel mai puțin sigure pentru a lucra de la distanță. Acest lucru reiese din cel mai recent studiu al Reboot Digital PR Services, care dezvăluie țările în care e periculos să lucrezi din punctul de vedere al securității online.

Interesați de siguranța nomazilor digitali, experții de la Reboot Digital PR Services au analizat statisticile de securitate cibernetică, inclusiv descărcări drive-by, site-uri de phishing, site-uri de găzduire de programe malware și computere compromise, pentru a crea un scor de indice de pericol cibernetic.

Cele mai puțin sigure țări din Europa

Așadar, pe locul al doilea se află România, cu un scor de pericol cibernetic de 71,9 din 100. Țara se află pe locul 10 la nivel global și ocupă locul atât pentru site-urile de phishing (1.040) cât și pentru computere compromise la 100.000 de utilizatori de internet (1.435).

România nu stă bine la securitatea cibernetică

Ca referință, România primește în medie 9,9 milioane de turiști prin granițele ei anual. Pentru cei fascinați de arhitectura bizantină și de locațiile turistice populare, precum stațiunea de schi Poiana Brașov, țara a aprobat planuri de inițiere a unei vize de nomad digital care să permită o ședere de până la 12 luni.

Nici vecinii noștri n-o duc bine. Bulgaria este țara europeană cel mai puțin sigură cibernetic. Reboot Digital PR Services a constatat că Bulgaria este țara cel mai puțin sigură cibernetic din Europa, cu un scor de pericol cibernetic de 77,6 din 100 – ocupând locul cinci la nivel global.

În prezent, nu există o schemă oficială sau o viză pentru călătorii care doresc să rămână în Bulgaria mai mult de 90 de zile, ca nomad digital.

Puțin mai sigură, pe a treia poziție este Belarus, unde există o medie mai mare pentru site-urile de phishing, de 1.230, ceea ce contribuie la scorul său general de pericol cibernetic de 69,3/100.

Cele mai puțin sigure țări din lume

Serbia, pe locul al șaselea (60,1), are cel mai mare număr de computere compromise (1.467). Italia (55,5) și Slovacia (53,8) se situează pe locul al nouălea, respectiv al zecelea, prezentând un scor de pericol cibernetic de peste 50 din 100.

La capătul opus, Finlanda este cea mai sigură locație cibernetică din Europa, cu un scor de pericol cibernetic de doar 12,6 din 100. Urmează Austria (19,8) și Norvegia (24,1).

Acest studiu a analizat peste 90 de țări din întreaga lume, poți vedea clasamentul integral AICI.