Top 10 obiective turistice de vizitat în Maramureș

de: Andrei Tilimpea
29 06. 2022

„Țara noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată”.

Sunt versurile unei poezii celebre pe care le-am adaptat astăzi pentru materialul care urmează. Dacă iubești România și adori să mergi în vacanțe pe meleagurile noastre, „Țara lemnului”, cum i se mai zice, este zona potrivită! Mai ales dacă nu ai ajuns niciodată aici.

Regiunea este renumită datorită arhitecturii autentice din lemn, care se reflectă în bisericile cu porți masive sau în casele tradiționale ale oamenilor. Frumusețea locurilor te va fascina, iar omenia localnicilor te va lăsa fără cuvinte! Îți prezentăm azi top 10 obiective turistice de vizitat în Maramureș:

10. Bisericile din lemn

Copacii sunt resursa principală din Maramureș pentru construcții de ani de zile. Din lemn se fac case, biserici și porți complexe. În zonă veți găsi 100 de astfel de lăcașuri, dar doar 8 dintre ele au fost înregistrate în patrimoniul mondial UNESCO. Valoarea lor este inestimabilă și turiștii vin an de an să le viziteze. Bisericile din Maramureș au un amestec de trăsături ortodoxe și influențe gotice. Acoperișurile lor sunt impunătoare, cu turnuri înalte și înguste. Picturile din interior reprezintă evenimente religioase combinate cu motive laice din viata cotidiană a oamenilor. O astfel de biserică din lemn poate fi admirată și în București, pe Șoseaua Fundeni, și anume Biserica Sfinții Trei Ierarhi.

9. Cimitirul Vesel din Săpânța

A devenit unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Maramureș, dar și din România. Abordarea de aici este unică, oamenii celebrând moartea ca o sărbătoare a vieții care a fost și s-a dus. Spre deosebire de alte zone, Cimitirul Vesel din Săpânța oferă zâmbete încă din anul 1930. Atunci, Stan Ion Pătraș a sculptat prima cruce din stejar cu versuri. Apoi toate crucile au fost pictate într-o nuanță specială de albastru, denumită acum „albastru de Săpânța”. Aceasta este apoi decorată cu motive tradiționale și tablouri care ilustrează o perioadă semnificativă din viața defunctului. Evident, cea mai faimoasă cruce este a sculptorului Stan Ion Pătraș, care a murit în anul 1977.

8. Mânăstirea Săpânța-Peri

Este cea mai înaltă structură de lemn din Europa și se află în nordul satului Săpânța. Are o înălțime de 78 de metri, a fost construită în anul 1997 cu metode tradiționale și are 8,5 kg de aur pe acoperiș. Acest lăcaș de cult este locuit doar de maici și se poate vedea cu ușurință de la distanță. Baza este din piatră iar construcția din stejar. Frumusețea ei exterioară a fost redată de sculpturi extraordinare ale meșteșugarilor din zonă. Ocupă, în prezent, locul 3 între lăcașurile de cult din România, situată după catedrala ortodoxă din Timișoara și biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj.

7. Sighetul Marmației

Este fosta capitală a regiunii Maramureș, cunoscut și ca Sighet. Acesta e punctul de plecare către toate atracțiile turistice majore. Orașul are un bogat patrimoniu cultural susținut de zeci de muzee care amintesc turiștilor de trecutul său. Aici puteți vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței sau Muzeul Gândirii arestate, cum i se mai spune. Un alt obiectiv turistic este și casa memorială Elie Wiesel, locul de naștere al câștigătorului premiului Nobel pentru pace din 1986. Iar, ca ultimă recomandare, vă sfătuim să vizitați Muzeul Satului Sighet, aflat în aer liber la Muzeul Etnografic al Maramureșului care a fost deschis în 1981.

6. Cascada Cailor

Considerată cea mai mare din România la cei 90 de metri înălțime, se află aproape de stațiunea Borșa, din Munții Rodnei. Numele l-a primit după o legendă locală ce spune că, în vârf de munte, caii obișnuiau să pască de primăvara până toamna. Aceștia ar fi fost atacați într-o zi de un urs, motiv pentru care au sărit toți de pe munte și au căzut în prăpastia de la baza cascadei. Poți ajunge la ea mergând la pas, în doar 60 de minute, sau cu telecabina până în vârful pârtiei de schi. Apa cade în etape diferite, în funcție de anotimpuri, iar pe timp de iarnă îngheață, oferind priveliști demne de „Frozen”.

5. Lacul Albastru

Aflat la 35 de minute de mers de orașul Baia Sprie, lacul este unic în lume și românii se duc an de an să îl viziteze. Acesta își schimbă culoarea în funcție de temperatura apei și poziția soarelui. Primăvara este albastru, vara devine verde închis-smarald, iar toamna verde închis spre maro. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că formațiunea de apă a apărut după prăbușirea unei mine. Mineralele reziduale din pământ sunt cele care influențează procesul de schimbare a culorii.

4. Mocănița

Cine vrea să meargă cu trenul ca în basme sau ca în Harry Potter, trebuie să se urce în Mocăniță cel puțin o dată în această viață. Este singurul tren cu aburi de calibru îngust funcțional în toată Europa. Călătoria începe de la Vișeul de Sus, trece prin Parcul Natural al Munților Maramureșului și ajunge în Valea Vaserului. În drumul său, trenul trece prin păduri verzi, stânci abrupte și ape limpezi. O singură plimbare durează 6-7 ore, în funcție de sezon. La prânz, Mocănița oprește în Paltin pentru ca oamenii să facă o plimbare în natură sau să admire priveliștea. Prețul biletelor variază în funcție de categoria lor, elevii plătind 49 de lei, studenții sau pensionarii 65 de lei, iar adulții 75 de lei. Dacă doriți și mâncare, biletele costă mai mult.

3. Baia Mare

A făcut parte din Imperiul Austro-Ungar și a fost cel mai prosper oraș din comunism. În jurul lui mai există și acum urme de influență socialistă. Orașul vechi a fost renovat, dar urmele trecutului încă mai pot fi admirate de turiști. În piața centrală veți vedea clădiri și alte vestigii medievale, precum și cafenele frumoase. În apropiere puteți vizita Turnul Ștefan, adică turnul-clopotniță al fostei biserici „Sfântul Rege Ștefan”, dar și Turnul Măcelarilor sau al Munițiilor, locul unde soldații de la acea vreme țineau armele şi praful de puşcă. Mai puteți vizita Localul Monetăriei, Teatrul Municipal Baia Mare, Catedrala Adormirea Maicii Domnului sau Planetariul.

2. Satul Breb

Este un loc emblematic pentru Maramureș. Aici veți găsi case din lemn, o biserică din secolul al XVI-lea sau oameni frumoși și ospitalieri. Este locul unde își duce traiul și celebrul sculptor în lemn Petru Pop, unul dintre cei mai cunoscuți meșteri din zonă. Puteți lua la pas tot satul pentru a vedea care este cultura lor. Localnicii fac și acum activități tradiționale la care oricine poate lua parte. Adică puteți lucra terenul sau culege legume din grădini. Dacă aveți noroc de nuntă în sat în momentul vizitei dvs., fiți siguri că vă vor lăsa să participați la ea!

1. Vârful Pietrosul Rodnei

Este locul pe care nu trebuie să îl ratezi dacă ajungi în Maramureș. Cel mai înalt vârf din Carpații Orientali are o altitudine de 2.303 metri și este împărțit între județele Maramureș și Bistrița Năsăud. Drumeția pornește din Borșa și veți face în jur de 4 ore până la stația meteo. De acolo până în Vârful Pietrosu mai aveți de mers încă 90 de minute. Dificultatea este medie, dar vizita merită deoarece priveliștea din vârf este de neprețuit.