Lovitură de stat eșuată în Peru. Președintele țării rămâne în spatele gratiilor, protestele continuă

de: Dumitrescu Andrei
14 12. 2022

Parlamentarii peruani au votat miercuri pentru demiterea președintelui Pedro Castillo, escaladând dramatic criza politică, începută cu câteva ore mai devreme, când Castillo a încercat să dizolve corpul legislativ și să instaleze un guvern de urgență.

„Lovitură de stat”

Update 14 decembrie, ora 11.21. Fostul preşedinte peruan Pedro Castillo, care a încercat o lovitură de stat, ar urma să rămână în închisoare după decizii ale justiţiei în defavoarea sa, în contextul în care protestele tot mai mari în sprijinul său s-au soldat cu şapte morţi. Acesta este acuzat de „rebeliune” şi „conspiraţie”, fiind încarcerat de la tentativa sa de a dizolva parlamentul în 7 decembrie.

Un tribunal a declarat „nefondat recursul în apel introdus de apărarea” preşedintelui demis, a explicat judecătorul César San Martin. Acesta consideră că eşecul tentativei de lovitură de stat a lui Castillo nu scuză fapta sa, punctând că, dorind să instaureze „un guvern excepţional, fostul şef al statului a vrut să modifice ordinea constituţională”.

În noaptea de marţi spre miercuri, parchetul peruan a cerut detenţia sa preventivă pentru 18 luni, iar astăzi este stabilită o audiere la ora 14:00 GMT, pentru a decide o eventuală punere în libertate. Potrivit experţilor judiciari, Castillo va rămâne în spatele gratiilor.

În timpul audierii, Pedro Castillo  dat asigurări că nu va abandona „această cauză care l-a adus aici”: „Le cer forţelor armate şi poliţiei naţionale să depună armele şi să înceteze să omoare oameni care sunt însetaţi de justiţie. Sunt închis în mod nedrept şi arbitrar, nu sunt nici hoţ, nici violator, nici corupt sau huligan”.

Update 9 decembrie, ora 07.30. Fostul preşedinte peruan Pedro Castillo, demis şi arestat preventiv, a adresat o cerere oficială de azil Mexicului. Urmărit pentru răzvrătire şi conspiraţie, fostul lider a transmis cererea Ambasadei mexicane din Lima, anunță ministrul mexican de Externe, Marcelo Ebrard. Acesta susține despre Castillo că este victima unei „persecuţii nefondate din partea organelor de justiţie, care au căpătat un caracter politic”.

Citește și Cine este Dina Boluarte, prima femeie președinte din Peru

Știrea inițială: Congresul și-a început ședința de miercuri cu parlamentarii cântând imnul național. O majoritate de 101 legislatori din cei 130 de membri ai Congresului au votat ulterior pentru destituirea lui Castillo, organismul anunțând că vicepreședintele Dina Boluarte va depune jurământul în calitate de nou președinte al Peru.

Votul a trimis un mesaj clar după ce Castillo a anunțat planuri de alegeri parlamentare anticipate pentru a lucra la o nouă constituție într-un discurs televizat din Palatul prezidențial, care a determinat, de asemenea, o serie de demisii din cabinet și reacții înflăcărate din partea oficialilor de rang înalt.

Francisco Morales, președintele Curții Constituționale din Peru, l-a îndemnat pe Boluarte să își asume președinția într-un discurs înainte de votul din Congres.

Pe Twitter, Boluarte a criticat, de asemenea, planul de dizolvare al lui Castillo.

„Resping decizia lui Pedro Castillo de a perpetua ruperea ordinii constituționale prin închiderea Congresului”, a scris ea pe Twitter. „Este o lovitură de stat care agravează criza politică și instituțională pe care societatea peruană va trebui să o depășească cu respectarea strictă a legii”, potrivit CNN.

Cel puțin șapte miniștri ai cabinetului au demisionat.

Guvernul liderului de stânga a fost împotmolit în haos încă de la inaugurare, cu zeci de miniștri numiți, înlocuiți, demisionari sau demisionați în puțin peste un an – ceea ce a sporit și mai mult presiunea asupra președintelui asediat.

Castillo, un fost profesor și lider sindical, a criticat opoziția pentru că a încercat să îl înlăture din prima zi în care a fost în funcție. El a acuzat-o pe procurorul general al statului Peru că a orchestrat ceea ce el a numit o nouă formă de „lovitură de stat” împotriva sa prin intermediul investigațiilor efectuate de biroul său.