Soluția la criza energetică vine dintr-o țară săracă a UE: metoda la care ai noștri nu s-au gândit până acum

de: Mădălina Bahrim
30 08. 2022

Criza energetică actuală nu reprezintă doar o provocare pe plan local, ci este o problemă internațională ce macină toată comunitatea europeană.

Una dintre țările nu foarte bogate ale Europei pare să fi găsit soluția împotriva facturilor uriașe la electricitate și la gazul natural consumat de firme și de populația europeană.

Este vorba despre Cehia, ai cărei politicieni propun o reacție în bloc împotriva crizei energetice.

Asta înseamnă să-ți folosești capul în politică

Practic, e greșit ca fiecare țară să acționeze individual și pe cont propriu, din moment ce problema noastră este una colectivă. Corect ar fi să luăm măsuri la nivel internațional, măsuri care să acționeze ca un scut de forță menit să protejeze în egală măsură toate economiile, fiindcă toate avem, în acest moment, fix aceleași probleme cauzate de exploziile de preț de pe piețele de energie!

Premierul ceh Petr Fiala tocmai a afirmat că Republica Cehă va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor Energiei din cadrul Uniunii Europene, pentru ca problemele să fie puse pe masă și să se discute aplicat, cu toți cei ce răspund pe astfel de funcții-cheie în această criză energetică internațională.

Toți cetățenii și toate firmele din comunitatea europeană trebuie să beneficieze de măsuri de sprijin, iar pentru ca lupta contra facturilor explozive să fie una eficiență, e nevoie de o gândire strategică și omogenă în UE.

„Înaintea Consiliului Energiei al UE, vrem să găsim împreună cu liderii Uniunii Europene un mod de a ajuta cetăţenii şi companiile”, a ținut să puncteze premierul ceh, zilele acestea.

Europa trebuie, practic, să fie mai unită ca niciodată în fața provocărilor, mai ales că avem parte de tensiuni și de ordin geopolitic, iar inflația este și ea o caracteristică specifică întregii comunități, nu doar în unele state.

O altă soluție pare să vină din Austria. Amintim că, de curând, cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut instituțiilor responsabile din UE „să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor”. Această măsură ar urma să se reflecte într-o ieftinire la prețurile plătite de consumatori la facturile de energie electrică.