Șoferița din București care a luat pe capotă un bărbat și l-a plimbat, pedepsită cu închisoarea

de: Vasile Mirabela
28 04. 2022

Noi detalii apar în cazul șoferiței care a luat pe capotă un bărbat și l-a târât aproape doi kilometri, pe străzile din Capitală. Se pare că femeia a primit închisoare cu executare drept pedeapsă.

Judecătorii au hotărât să o pedepsească pe Ailin Ochian, în vârstă de 51 de ani, cu trei ani și cinci luni de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel București este definitivă.

Închisoare cu executare pentru șoferița din Capitală care a luat pe capotă un bărbat

Inițial, șoferița vinovată primise doar șapte luni de închisoare cu suspendare și plata a mai multor taxe ce ajungeam la valoarea mai mică de 2.000 de euro însă judecătorii au decis să crească pedeapsa dată de Tribunal în septembrie 2021.

Incidentul a avut loc spre sfârșitul anului 2015, în centrul Capitalei, când Ailin Ochian a fost implicată într-un accident auto minor, aproape de zona Unirii. Deși totul se putea rezolva cu o înțelegere amiabilă, șoferița a decis să fugă de la locul accidentului, iar celălalt șofer implicat a reușit să o găsească. A ajuns-o la un semafor în zona Hoteluluii Intercontinental, iar când bărbatul s-a apropiat de mașina, femeia a refuzat stea la discuții și a demarat în trombă, luându-l pe capotă pe acesta.

Victima a reușit să se prindă de ștergătoarele mașinii și a fost plimbat așa doi kilometri, spre revolta participanților la trafic. Când mașina condusă de Ailin Ochian a încetinit din cauza traficului aglomerat, tânărul a reușit să coboare, doar că femeia a accelerat luându-l din nou pe capotă.

Cei doi au circulat așa până în dreptul Secției 1 de Poliție, unde a fost blocată de ceilalți participanți la trafic, inclusiv de un Logan în care se aflau mai mulți polițiști civili.

Femeia a cerut să fie achitată, invocând faptul că nu a avut niciodată intenția să-i facă vreun rău bărbatului care s-a urcat în mod voit pe capota mașinii ei, acționând ”într-o manieră total iresponsabilă”, pentru a rezolva un accident minor, soldat doar cu zgârieturi ale caroseriei autoturismului. Bărbatul a fost expus unui risc real, având în vedere că incidentul s-a petrecut pe un tronson de drum intens circulat din București.