Segmentul global de PC-uri, cel mai bun an din ultimul deceniu: ce branduri sunt în top la vânzări

de: Ozana Mazilu
13 01. 2022

Segmentul global de PC-uri a avut creșteri la încasări. Acestea au crescut cu 15% anul trecut și s-au apropiat de 350 de milioane de unități livrate.

Încasările au atins cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, conform datelelor IDC.

International Data Corporation (IDC) este principalul furnizor global de informații despre piață, servicii de consultanță și evenimente pentru piețele de tehnologie a informației, telecomunicații și tehnologie de consum. Cu peste 1.100 de analiști în întreaga lume, IDC oferă expertiză globală, regională și locală în domeniul tehnologiei, benchmarking și aprovizionare IT, precum și oportunități și tendințe din industrie în peste 110 de țări.

Oamenii au cumpărat mai multe PC-uri în 2021

Analiza și înțelegerea IDC ajută profesioniștii IT, directorii de afaceri și comunitatea de investiții să ia decizii tehnologice bazate pe fapte și să își atingă obiectivele cheie de afaceri.

În ceea ce privește brandurile care sunt în topul vânzărilor, Lenovo a avut 23% din piață, iar HP, peste 21%. Dell, Apple și Asus au mai intrat în top cinci.

Dell a avut 17%, iar pe locul patru a fost Apple, cu 8%. Locul cinci a fost ocupat de Acer, cu 6,9%.

Creșterea pieței a fost de 15% față de 2020, iar HP a urcat cu 9%, iar Apple, cu 22% la numărul de computere livrate.

Datele IDC arată că s-au livrat 348,8 milioane de desktop-uri, laptop-uri și stații de lucru anul trecut, față de 303 milioane în 2020.

Ultimul trimestru din 2021, cu 92 de milioane de unități livrate, a fost aproape de cele mai bune două trimestre din istorie, Q3 și Q4 din 2011. Atunci s-au depășit 95 milioane unități.

Cel mai slab trimestru a fost primul din 2020: sub 55 de milioane de unități.

Motivul pentru care vânzările de calculatoare au fost așa mari în 2021 a fost și că milioane de oameni au continuat să lucreze de acasă. Aceștia au avut nevoie de laptop-uri sau desktop-uri noi.

Dacă nu ar fi fost criza procesoarelor și cea logistică, piața ar fi crescut și mai mult, spun cei de la IDC.