Șeful Secției de Chirurgie de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”, în vizorul DNA. Ar fi primit bani și bijuterii de la pacienți

de: Cătălina Burghelea
19 09. 2022

Medicul Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, este urmărit penal de DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, transmite Direcția Națională Anticorupție.

Un celebru chirurg militar român, acuzat de luare de mită

Procurorii militari din cadrul DNA – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de vineri, a lui Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” – Bucureşti, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Medicul militar Alexandru Savulescu

Bani și bijuterii de la pacienți

Potrivit autorităților, în cursul acestui an, medicul militar ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite, constând în bani şi bijuterii, în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiaţi.

DNA spune că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Alexandru Săvulescu nu are voie, printre altele, să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

„În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapt”, menționează parchetul.

DNA a descins acasă la dr. Alexandru Săvulescu

Mai multe surse judiciare apropiate anchetei procurorilor militari de la DNA susțin că sume importante de bani au fost descoperite la domiciliul medicului. Ar fi vorba de 15.000 de euro. De asemenea, despre Săvulescu s-a aflat că încasa câteva sute de euro și 1000 – 1500 de lei de la „clientela paralelă” pentru proceduri invazive. Acuzatul ar fi efectuat inclusiv operații de micșorare de stomac în cazul unora dintre pacienții săi de pe agenda paralelă serviciului.