Șeful Enel nu mai tace: a fost tras de limbă de un jurnalist și ce a scos pe gură te îngrozește. E vorba de 1 sau 2 ani de chin
Criza energetică persistă de luni bune și mulți sunt europenii ce se uită cu groază în calendar, văzând că a sosit iarna și e posibil ca, în câteva săptămâni, facturile la energie să fie insuportabil de scumpe.
În tot acest context dificil, în care riscăm să trăim vremuri și mai grele, ne uităm cu groază la viitor și ne întrebăm ce ne rezervă acesta.
Despre acest subiect a vorbit recent însuși marele lider al Enel, care a dat cărțile pe față, în dialog cu un jurnalist de la CNBC.
Șeful Enel fost sincer, dar mai bine tăcea din gură
Debordând de sinceritate, oficialul gigantului Enel nu a vrut să poleiască actuala situație, astfel încât oamenilor să le fie alungate temerile și să li se insufle o doză falsă de optimism. Nici vorbă! Adevărul spus de șeful Enel este unul dureror, dar poate că e mai bine să fie așa, fiindcă știm și noi să ne pregătim pentru ceea ce urmează.
Acesta a spus, cât se poate de clar, că actuala criză energetică nu va trece peste noapte. Poate încă doi ani de provocări similare mai avem la orizont, ceea ce înseamnă că trebuie să ne obișnuim cu actualele probleme și să ne luăm gândul că ne vom trezi într-o dimineață și totul va fi de domeniul trecutului. Nu există așa ceva!
”Lucrurile sunt extrem de turbulente, așa cum au fost tot anul, aș spune”, a ținut ă sublinieze Francesco Starace, referindu-se la situația actuală a crizei energetice.
Din nefericire, situația este una de lungă durată, conform datelor de care dispunem la această oră și care ne permit să conturăm un tablou pe termen scurt și mediu. Unul sau doi ani de volatilitate extremă ne-ar putea aștepta pe piața de energie. Ce înseamnă asta? Că prețurile pot exploda peste noapte sau pot scădea fără niciun semnal anterior. Practic, nu avem nicio garanție, nicio urmă de stabilitate, coerență sau predictibilitate pe piața de energie.
”Turbulența pe care o vom avea va rămâne, s-ar putea schimba puțin modelul, dar ne uităm la unul sau doi ani de volatilitate extremă pe piețele de energie”, a mai adăugat CEO-ul gigantului Enel.