Se schimbă banii, intră oficial în vigoare din 2024: ce se întâmplă cu actualele bancnote care circulă în Regatul Unit
Toți oamenii sunt foarte stresați și se adaptează greu atunci când se schimbă banii într-o țară. Gândește-te doar la românii care vorbesc în continuare de milioane când se referă la sute de lei din cauza unei transformă de acum câteva decenii.
În Marea Britanie, după decesul reginei Elisabeta a II-a, se schimbă banii. Nu de alta, dar fața ei era pe toate bancnotele aflate în circulație. În curând, însă, pe monede, bancnote și timbre, se va vedea doar fața regelui Charles al III-a. Practic, se schimbă toți banii aflați în circulație în Anglia și în celelalte teritorii din Regat. Mai mult decât atât, noul cifru regal al Marii Britanii, monograma suveranului, va apărea pe clădiri guvernamentale și cutii poștale, după cum au confirmat oficialitățile de la Palatul Buckingham.
Ce se întâmplă cu lirele sterline vechi, după ce se schimbă banii
Este foarte important de reținut că, deși transformarea este obligatorie și inevitabilă pentru lira sterlină, după schimbarea monarhului, procesul va fi unul de durată, iar banii vechi vor rămâne în circulație pentru mulți ani de acum înainte. Primele monede care poartă efigia regelui Charles al III-lea „vor intra în circulaţie în conformitate cu cererea băncilor şi oficiilor poştale”, a declarat Anne Jessopp, director executiv la Monetăria Regală. „Aceasta înseamnă că monedele cu regele Carol al III-lea şi regina Elisabeta a II-a vor circula în paralel în Marea Britanie mulţi ani de acum înainte”, a adăugat oficialul.
La momentul de față, conform estimărilor, se află în circulație aproximativ 27 de miliarde de monede care poartă efigia regretatei suverane. În schimb, bancnotele cu portretul regelui Charles al III-lea vor intra în circulație de la jumătate lui 2024, chiar dacă imagini cu banii noi vor ajunge online înainte de finele acestui an.
Toate monedele şi timbrele existente care poartă imaginea reginei vor rămâne valabile. Conform tradiţiei, atât cifrul cât şi blazonul regal se schimbă odată cu urcarea pe tron a unui nou rege, conform Reuters.