Se dau bani de la stat să-ți schimbi electronicele din casă: când începe Rabla Electrocasnice 2022, ediția a doua
În cazul în care ai de dat un electrocasnic vechi la schimb pe un voucher, iată că vei avea această ocazie în curând, după cum vei afla în cele ce urmează.
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că va organiza, din nou, programul Rabla Electrocasnice. Acest lucru se va întâmpla în data de 21 noiembrie 2022, cu startul la ora 10:00.
Reamintim că programul Rabla Electrocasnice are ca scop înlocuirea electrocasnicelor vechi cu unele noi, prin acordarea de vouchere la predarea echipamentelor ce nu mai funcționează ori, în funcție de caz, nu mai corespund standardelor de mediu actuale.
Ce trebuie să știi despre despre ediția a doua a programului Rabla Electrocasnice
În contul acestei ediții se va miza pe un buget de 50 de milioane de lei, iar doritorii vor avea la dispoziție cinci zile pentru a se înscrie în program prin crearea unui cont de utilizator în aplicația informatică.
„Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a bucurat încă de la început de un succes uriaş în rândul populaţiei, astfel că am luat hotărârea ca bugetul alocat în anul 2022 să fie cel mai mare de până acum, alocând 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult faţă de anul trecut. Reamintim tuturor celor interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, că este necesar să îşi creeze un cont de utilizator.
Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în ediţiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră. În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică”, a detaliat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Calendarul etapei a doua Rabla Electrocasnice 2022:
- înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 10:00 – 25.11.2022, ora 23:59);
- etapa I – selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 10:00 – 09.12.2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25 milioane de lei;
- etapa II – selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele (12.12.2022, ora 10:00 – 16.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10 milioane lei;
- etapa III – selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (19.12.2022, ora 10:00 – 23.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15 milioane lei.
Vouchere:
- 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C;
- 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E;
- 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
- 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
- 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.
Așadar, poate că n-ar fi rău să te grăbești, de vreme ce locurile se pot ocupa rapid.