Se dau 500 de lei de la stat pentru acești români: te ajută la plata facturilor la energie, ce trebuie să faci

de: Alexandru Puiu
04 10. 2022

Autoritățile române fac eforturi pe mai multe fronturi pentru a întinde o mână de ajutor românilor care trebuie să-și achite facturile fabuloase la energie electrică și gaze naturale. Printre alte măsuri, de ieri a intrat în vigoare o nouă formă de ajutor social.

Consumatorii vulnerabili de pe meleaguri mioritice vor primi un nou tip de ajutor social, niște bani de la stat destinați supraviețuirii în condiții civilizate pe timp de iarnă. Este vorba de 500 de lei, iar măsura a intrat în vigoare de luni, 3 octombrie. Din păcate, spre deosebire de plafonarea facturilor pe baza unui anumit consum, fără niciun fel de intervenție din partea oamenilor, de această dată, este nevoie de o cerere.

Cum primești 500 de lei de la stat, care sunt condițiile

Începând de luni, 3 octombrie, românii au început să primească un ajutor pentru încălzire, indiferent de agentul termic folosit, energie termică, gaze naturale, energie electrică şi alte surse de încălzire cum ar fi lemne, combustibili solizi sau petrolieri, iar sumele diferă de la un caz la altul. În același timp, sumele sunt influențate și de venitul pe care îl înregistrează persoanele care cer ajutorul.

Un lucru este însă sigur, din 2022, pentru a putea beneficia de noul ajutor financiar de la stat, cetățenii care vin cu solicitarea trebuie să aibă venituri maxime de 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiilor) şi de 2.053 lei (persoane singure). Mai mult, în afară de ajutorul pentru energie termică, în cazul căruia compensarea se calculează în funcție de consum, valorile maxime ale noilor ajutoare care pot fi acordate sunt: 250 lei (gaze naturale), 500 lei (energie electrică) şi 320 lei (alte surse de încălzire).

Pe partea de încălzire termică în sistem centralizat, sumele variază foarte mult în funcție de veniturile solicitanților, cel mai mult primind cei cu venituri de sub 200 de lei. În celelalte cazuri, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos, ajutorul scade cu 10%, în funcție de venituri.