Rusia s-a retras din Organizația Mondială a Turismului chiar înainte de a fi suspendată

de: Cătălina Burghelea
28 04. 2022

Federația Rusă a decis să părăsească Organizația Mondială a Turismului chiar în momentul în care statele membre se pregăteau să voteze suspendarea ei din cauza războiului din Ucraina. Anunțul a fost făcut de șeful UNWTO, agenție a Națiunilor Unite. Zurab Pololikashvili, secretarul general al Organizației, cu sediul la Madrid, și-a exprimat dorința ca Rusia să iasă din sânul OMT. Măsura vine după ce Adunarea Generală a ONU a votat pentru suspendarea statului rus din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Rusia a părăsit Organizația Mondială a Turismului chiar înainte de a fi suspendată

Organizația Mondială a Turismului a Națiunilor Unite (UNWTO) a declarat, miercuri, că Rusia și-a anunțat intenția de a se retrage din organism. Decizia Moscovei a venit exact în momentul în care membrii organizației de turism din Madrid se pregăteau să voteze suspendarea calității de membru al Rusiei din cauza agresiunii sale împotriva Ucrainei.

Secretarul general Zurab Pololikashvili a anunțat demersul pe Twitter, adăugând: „Statutul nostru este clar: promovarea turismului pentru pace și respectul universal pentru drepturile omului. Numai membrii care respectă acest lucru pot face parte din UNWTO”.

„Membrii și-au făcut auzite vocile și au decis să suspende Rusia din calitatea de membru al UNWTO. Mesajul este clar: acțiunile vor avea întotdeauna consecințe. Pacea este un drept fundamental al omului. Garantat tuturor. Fără excepție”, a afirmat oficialul după vot.

Critici la adresa acțiunilor Moscovei din ultimele luni

În martie, după o ședință anterioară pe această temă, consiliul executiv al organizației a menționat că, dincolo de încălcarea valorilor OMT, atacul Rusiei „riscă și mai mult să întârzie redresarea deja slabă și neuniformă a turismului internațional, ca urmare a celei mai grave crize din istoria sectorului”.

„Piețele sursă din SUA și Asia, care au început recent să se deschidă din nou, ar putea fi afectate în mod deosebit, în special în ceea ce privește călătoriile în Europa. Acest lucru ar putea fi deosebit de dăunător pentru acele economii care depind de beneficiile economice și sociale ale turismului”, a subliniat OMT.

Mapamondul sancționeză țara condusă de Putin

Potrivit UNWTO, turiștii ruși au cheltuit 36 ​​de miliarde de dolari în străinătate, în 2019. Organizația a mai spus că interzicerea transportatorilor ruși perturbă zborurile într-o zonă largă, ceea ce duce la zboruri mai lungi și mai scumpe.

Războiul dintre Rusia și Ucraina, care a început la 24 februarie, a stârnit indignare internațională, UE, SUA și Marea Britanie, printre altele, punând în aplicare sancțiuni financiare dure împotriva Moscovei.