Rovinietă 2022 – ce se întâmplă cu amenzile, dacă circuli în afara localității fără. Câte sunt, de fapt

de: Alexandru Puiu
26 01. 2022

Legislația din România, la fel ca în majoritatea țărilor dezvoltate, obligă șoferii să-și achiziționeze o rovinietă în momentul circulației pe drumurile publice din afara localității de reședință. În 2022, se schimbă însă câteva lucruri.

Orice șofer care circulă pe străzile în România știe de rovinietă. Aceasta este o taxă de drum a cărei neplată se transpune cu ușurință într-o amendă. Întâmplarea face că nici măcar nu trebuie să te oprească un agent de circulație pentru a te trezi cu o penalizare financiară pe marginea subiectului. Există controale automate pe multe dintre drumurile publice din afara localităților, multe dintre ele marcate ca în imaginea de mai sus, dar cele mai multe, nu.

Amenzile pentru rovinietă, cel mai important aspect

De multe ori, uiți să-ți faci rovinieta. Uiți că a expirat sau te gândești că, pentru câțiva kilometri în afara orașului, ”nu o să te prindă”. Dacă te confrunți cu o astfel de situație, un singur detaliu este cât se poate de important. Vei primi amendă pentru rovinietă, e aproape inevitabilă. La momentul de față, numărul camerelor fixe responsabile de această activitate, pe drumurile naționale, internaționale, expres și autostrăzi a depășit 100. Aceasta va fi însă una singură. Dacă timp de o lună ai circulat fără rovinietă, dacă ai fost prins de trei controale de rovinietă automatizate în acest timp, amenda va fi una singură.

Dacă te întrebi cât costă rovinieta în 2022, răspunsul variază în funcție de tipul autovehiculului din dotare. În ceea ce privește autoturismele, tarifele rovinietei sunt de trei euro pentru șapte zile, șapte euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni. În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tarifele sunt de șase euro pentru șapte zile, 16 euro pentru 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile și 96 de euro pentru 12 luni.

Amenzile sunt cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Cele mai mici amenzi se dau în cazul autoturismelor (250 – 500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (3.000 – 4.500 de lei).