Românul care l-a „salvat” pe Florin Piersic în Mărgelatu’ și a revoluționat cascadoria mondială: Szobi Cseh și viața ca o aventură VIDEO
Unul dintre cei mai cunoscuți cascadori din România a fost și cel care l-a „salvat” pe Florin Piersic în timpul filmărilor la pelicula Mărgelatu. Află detalii impresionante despre cariera celui cunoscut ca Szobi Cseh.
Szabolcs Cseh, sau așa cum era cunoscut în întreaga lume, Szobi, a fost cascador, artist, profesor universitar, dar care avea și o mare dragoste pentru copii. Fostul cascador se năștea în data de 11 decembrie 1942 în Miercurea Ciuc, provenind dintr-o familie de secui.
Încă de pe băncile facultății, acesta avea o pasiune pentru lucrurile aparte, fiind angajat în cadrul Circului de Stat din București, ca membru al trupei „Ganea”, unde activa ca zburător la trapez. În timp ce se afla în anul 3 de facultate, acesta primește un rol de cascador în filmul „Dacii”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Un an mai târziu, acesta mai joacă în „Împușcături pe portativ”, „Tom Sawyer și Huckleberry Finn” și „Serbări galante”. În perioada 1967 -1980, acesta devine primul metodist și totodată maistru de lupte din România, în cadrul Studioului Cinematografic București, iar mai apoi în Centrala România Film – Centrul de Producție Cinematografică.
Acesta a colaborat la toate peliculele realizate în cadrul studiourilor cinematografice ce conțineau scene de acțiune și luptă, executând foarte multe cascadorii dificile, unele dintre ele în premieră în întreaga lume. În anul 1967, acesta pune bazele unei echipe de cascadori profesioniști din România, fiind singura de acest fel în țară, echipă care a fost compusă până în anul 1987.
De-a lungul carierei sale, acesta a adunat 150 de producții în palmares, fiind vorba despre lungmetraje sau filme apărute la TV, dintre care 25 au fost producții din alte țări precum Germania, Franța sau Statele Unite ale Americii, fiind cel care concepea și regiza secvențele de acțiune-lupte, conceperea sau executarea cascadoriilor, sau chiar interpretarea unor roluri importante din filme.
Începând cu anul 1974, acesta colaborează la realizarea a 38 de pelicule ca regizor al secvențelor specifice, iar de-a lungul timpului a realizat peste 70 de spectacole de cascadorie și divertisment, atât în țară cât și peste hotare. Acesta înființează prima Asociație a Cascadorilor Profesioniști din România în anul 8 ianuarie 1990, instituție în fruntea căruia s-a aflat pentru o perioadă de mai mulți ani.
Cine l-a salvat pe Florin Piersic în Mărgelatu
După anul 1989, acesta apare rar în filme acuzând atât corupția, cât și faptul că remunerația pentru cascadori este foarte mică. Între anii 1999-2002 Szobi Cseh colaborează la filmarea secvențelor de acțiune în peste 10 filme străine dintre care a făcut parte și „Amen” în regia lui Costa Gavras.
Nici în cariera de profesor nu s-a lăsat mai prejos, realizând mai multe studii științifice și cursuri universitate atât teoretice, cât și practice despre mișcarea actorului, componentele sale psiho-metrice, luptele de scenă și realizarea secvențelor de acțiune.
De asemenea, și-a adus contribuția și în formarea câtorva generații de actori, regizori de teatru, film și operatori de film și televiziune. Totodată, fostul cascador a avut colaborări didactice și la Universitatea de Muzică „Ciprian Porumbescu”.
Începând cu anul 2005, acesta și-a dedicat o mare parte din timp programului social „Gladiator”, program destinat copiilor săraci, având scopul de a preveni și combate delincvența juvenilă. Trei ani mai târziu, Szobi Cseh mai derulează un program destinat copiilor cu handicap fizic și psihic. Ambele programe create de el au dat mari roade de-a lungul timpului.
Cascadorul a fost și cel care a inventat mai multe tehnici sau care au dus la dezvoltarea metodologiilor din domeniul său, atât în țară, cât și peste hotare. Cele mai cunoscute cascadorii ale sale cosntau în cele efectuate în rolul lui Buză de Iepure din filmele cu Florin Piersic.
Dintre acestea, o parte au fost considerate premiere mondiale precum săritura cu calul prin geam, căderea cu calul, rostogolirea calului și a călărețului, pe versant muntos de la o înălțime de 70 de m. În anul 1985, Szobi Cseh este menționat de revista germană „Bunte” ca fiin cel mai bun cascador de pe continent.
Acesta moare în anul 2014, la vârsta de 72 de ani, la Institutul Clinic Fundeni, fiind diagnosticat de mai mulți ani cu o formă rară de cancer. Csobi și-a dedicat o mare parte din viață carierei și proiectelor umanitare.