Românii care nu se duc la medicul de familie, pentru prevenție, ar putea fi sancționați. Măsurile pregătite de CNAS

de: Vasile Mirabela
12 05. 2022

Românii ar putea fi nevoiți să treacă mai des pe la medicul de familie. Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, spune că pachetele medicale de prevenție vor deveni obligatorii din 2023, iar cei care nu îndeplinesc anumite condiții vor fi sancționați.

Pacienții din România s-ar putea putea lovi de sancțiuni. Ce spune Casa Naţionale de Asigurări de Sănătate

„De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie. Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023″, a declarat președintele CNAS.

La conferința organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice au fost prezenți medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului. Aceștia au discutat despre activitățile care vor trebui respectate pentru eradicarea hepatitelor virale.

Românii se pot vaccina antiCOVID, doar la medicul de familie. Măsura va fi dispusă din 1 iulie

De altfel, oficialii din Sănătate au declarat că începând cu data de 1 iulie, românii care doresc să se vaccineze anti-covid vor putea face acest lucru doar la cabinetele medicilor de familie.

„Până la această dată inclusiv, toţi cei care doresc să se vaccineze (cu doza 1, 2 sau 3) o pot face atât la punctele de vaccinare care funcţionează în continuare, cât şi la cabinetele medicilor de familie. Din 1 iulie, toate punctele de vaccinare îşi vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi făcute exclusiv de către medicii de familie”, a spus Andrei Baciu într-o postare publicată pe contul său de Facebook.