România își mărește suprafața. De ce s-a schimbat harta țării și am câștigat 6 km pătrați, cum a fost posibil

de: Cojocaru Cristian
06 01. 2022

România își mărește suprafața, chiar dacă este un lucru necunoscut pentru mulți dintre noi. Află cum a fost posibil acest lucru și cum am câștigat 6 km pătrați.

Chiar dacă nu este o suprafață mare, fiind vorba despre 6 km pătrați, în ultimii 47 de ani, România a câștigat acest teritoriu. Poate părea confuz pentru mulți dintre noi, însă află că datorită faptului că două insule din Deltă s-au unit în ultimii ani, acest lucru ne-a adus o suprafață de câțiva kilometri pătrați în plus.

Ba mai mult, specialiștii consideră că acest lucru va continua să aibă loc și în viitor, lucru care va determina România să își mărească teritoriul. În urmă cu 150 de ani, mai multe inundații au avut loc în județul Tulcea. După ce apele s-au retras, aluviunile au format insula Sacalin. Astfel, la suprafață au iești șase kilometri pătrați, iar expansiunea continuă.

„Avem aici cazul unei rupturi a insulei cordon petrecută în anul 2013, în iarna lui 2012 spre 2013, moment în care insula a fost ruptă pe distanţa a trei kilometri, datorită unei furtuni foarte puternice. Ulterior acestui eveniment, insula s-a reconstruit gradat,” explică Răzvan Mateescu, cercetător ştiinţific, INCDM „Grigore Antipa”, Constanţa.

România își mărește suprafața datorită apelor

Malurile rupte din anul 2017 s-au reunit, astfel că în prezent, se poate merge la pas de la gura Sfântul Gheorghe până în capătul insulei Sacalin. Această insulă este închisă însă publicului încă din anul 1938, fiind arie protejată datorită faptului că acolo trăiesc mai mult de 200 de specii rare.

„Am interzis acolo accesul oricărei persoane, decât cei care pot declara că intră acolo pentru interes ştiinţific,” precizează Valentin Sidorencu, primarul localităţii Sf. Gheorghe, Tulcea.

Oamenii de știință de la Institutul „Grigore Antipa” sunt de părere că această insulă nu este singura care se află în expansiune și care poate mări teritoriul României. În ultima reevaluare teritorială efectuată de către Agenția Națională de Cadastru a fost omis faptul că un nou terioriu și-a făcut apariția. Este vorba despre o insulă din golful Musura, Tulcea. Insula K a apărut în urmă cu 15 ani.

„La zona de nord de jetele (n.r., diguri) de la Sulina, jetele care funcţionează ca o barieră, nisipul a fost blocat şi el a început să se depună. Încet, încet această insula s-a creat. Este o insulă care este împărţită între noi şi ucraineni,” spune Simion Nicolaev, directorul INCDM „Grigore Antipa”, Constanţa.

Această insulă apară chiar și pe hărțile efectuate de către satelit. Aceste modificări care au loc se datorează curenților Mării Negre care aduc totodată sedimente ce se depun în diferite zone apropiate de țări. Totodată, modificări sunt aduse și de către cursul Dunării, Prutului, Tisei și Mureșului.