România, din nou la coada clasamentului: puterea de cumpărare a românilor, o rușine

de: Alexandru Puiu
25 01. 2022

Multă lume știe că românii sunt săraci, aceasta nu este o surpriză. Interesant este însă că și în momentul în care au veniturile suplimentate, cum s-a întâmplat în ultimii ani, puterea de cumpărare, abilitatea de a face ceva cu acei bani, nu a suferit modificări.

O analiză a puterii de cumpărare în Europa, realizată pe 45 dintre cele 52 de state, te ajută să înțelegi și mai bine cât de problematică este situația financiară a românilor. Ca referință, România se află pe penultimul loc din punctul de vedere al puterii de cumpărare, dar pe primul loc la capitolul impozitare.

Cât de săraci sunt românii, de fapt

„Pentru a putea face o comparaţie mai apropiată de adevăr în ceea ce priveşte salariul mediu brut şi net, respectiv puterea de cumpărare din România faţă de celelalte state europene, am folosit ultimele date oficiale disponibile pentru 45 dintre aceste ţări”, notează Mircea Iliescu, fondator al site-ului de informatii finaciare BVBescu.ro într-o amplă analiză privind salariul mediu şi puterea de cumpărare în statele europene, împărţite în trei mari categorii: cele care fac parte din Uniunea Europeană, cele care fac parte din Spaţiul Schengen şi statele din Europa Occidentală.

Pornind de la datele pe care le poți analiza în tabelul de mai jos, în Elveția este cea mai roz situație. Salariul mediu este de 6272 de euro, iar salariul net este egal cu cu 4717 euro. La polul opus, cele mai scăzute salarii medii, atât nete, cât şi brute, sunt, în acest moment, în Moldova (453 € brut, 363 € net), Belarus (452 € brut, 394 € net), Ucraina (451 € brut, 363 € net), Armenia (423 € brut, 300 € net), Georgia (375 € brut, 300 € net), Azerbaijan (370 € brut, 307 € net) şi Turcia (nu se precizează salariul mediu brut, 307 € net).

În ceea ce privește taxarea, un studiu al KMPG din 2019, la fel de valabil și astăzi, atrage atenția asupr afaptului că România are cea mai mare taxare pe salarii din Uniunea Europeană. Impozitele reprezintă un procent de 40,85% din valoarea salariului brut. Din acest punct de vedere, țara noastră este urmată de Olanda (36,68%), Ungaria (33,50%) şi Cehia (31,12%). La polul opus se afla Belgia (10,16%), Malta (10,00%), Marea Britanie (6,36%) şi Estonia (4,36%). În Germania, taxele salariale reprezintă un procent de 26,17%. Mediana taxării în Europa este de 20,38%. Ca un detaliu important, țările europene care au cele mai mari salarii medii nete au taxări în preajma mediei de 20,38%.

Revenind însă la salariul efectiv al românilor, dacă luam în calcul doar ţările membre ale Uniunii Europene, avem al doilea cel mai mic salariu brut şi net. Bulgarii sunt singurii cu remuneraţii mai mici. La nivel european, însă, România se afla pe locul 30 din 45 state, atât în ceea ce priveşte salariul mediu brut (1151 Euro), cât şi în ceea ce priveşte salariul mediu net (708 Euro). În final, țara noastră este peste Muntenegru, Bosnia şi Herzegovina, Serbia, Macedonia, Albania, Kosovo, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Moldova şi Ucraina.

Stat Salariu
Brut in €
Salariu
net in €
Paritatea Puterii
de cumparare
in USD
Data
ultimei raportari
Albania 465 384 1162 2021-Q2
Armenia 423 300 1059 2020-12
Austria 4540 3104 3568 2020
Azerbaijan 370 307 1221 2020-03
Belarus 452 394 1516 2021-02
Belgia 3775 2442 2957 2019
Bosnia și
Herzegovina
759 497 1457 2020-10
Bulgaria 780 605 1672 2021-Q2
Cehia 1561 1250 2493 2021/Q2
Cipru 1992 1658 2824 2019-Q3
Croatia 1297 965 2087 2021-03
Danemarca 6196 3914 4397 2019
Elvetia 6272 4717 4324 2018
Estonia 1553 1214 2236 2021-03
Federatia Rusa 639 556 1720 2021-Q3
Finlanda 3380 2509 2920 2016-Q2
Franta 4130 2791 3189 2020
Georgia 375 300 1161 2021-Q2
Germania 4130 2952 3411 2021/Q3
Grecia 1466 1116 2040 2019
Irlanda 4049 3041 3523 2021-Q3
Islanda 4739 3221 3433 2018
Italia 2479 1752 2584 2019
Kosovo 477 430 1136 2019
Letonia 1280 940 1950 2021-Q3
Lituania 1598 1012 2239 2021-Q3
Luxemburg 5143 3573 4208 2018
Macedonia
de Nord
711 475 1570 2021-10
Marea Britanie 2989 2393 2894 2021-09
Moldova 453 363 1023 2021-Q2
Muntenegru 799 535 1514 2021-11
Norvegia 4807 3511 3393 2020
Polonia 1439 1034 2225 2021-12
Portugalia 1517 1110 1957 2021 – Q3
2020 – Net
Romania 1151 708 1931 2021-08
San Marino 2445 2390 3551 2017
Serbia 760 551 1577 2021-05
Slovacia 1185 901 2059 2021-Q3
Slovenia 2009 1290 2334 2021-01
Spania 2648 2039 2900 2021/Q3
Suedia 4156 2770 3220 2020-05
Tarile de Jos 2855 2152 2850 2020
Turcia 307 2021-12
Ucraina 451 363 1501 2021-06
Ungaria 1251 857 1998 2021-03