Rabla 2022, ce trebuie să știe toți românii care vor să-și schimbe mașina: se întâmplă până la 31 ianuarie 2023

de: Alexandru Puiu
24 11. 2022

Administrația Fondului de Mediu, responsabilă de particularitățile programului Rabla 2022, a venit cu un anunț foarte important pentru cei care sperau să-și schimbe autoturismul în perioada următoare cu ajutorul statului român.

Sesiunea actuală de depunere a dosarelor în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus s-a prelungit până la 31 ianuarie 2023, după cum se arată într-un comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). În traducere, persoanele fizice, persoanele juridice și unitățile administrativ teritoriale (UAT) au mai câștigat un pic de timp pentru a-și depune dosarele de finanțare. AFM acceptă în această perioadă solicitări în limita bugetului disponibil pentru fiecare dintre cele două programe.

Ce se întâmplă cu Rabla 2022, cu finanțările de la stat

”Calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în anul 2022 în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, precum şi sumele rămase disponibile pot fi consultate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente programelor.”, se arată în comunicatul instituției.

Ca referință, cea mai recentă sesiune de înscriere în programele Rabla și Rabla Plus a demarat pe 30 septembrie și ar fi trebuit să se încheie înainte de finele acestei luni, pe 25 noiembrie, dar termenul a fost extins până la finele lunii ianuarie de anul viitor. În acest timp, prin intermediul dealerilor autorizați de autoturisme, persoanele fizice se pot înscrise în oricare dintre cele două programe, în timp ce persoanele juridice au posibilitatea de depunere a dosarelor prin accesarea aplicației web disponibile pe site-ul AFM.

Bugetele totale puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul „Rabla Clasic” – persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice – buget de 173.300.500 lei, instituţii publice – buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus – persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice – 202.303.000 lei şi instituţii publice – 15 milioane de lei, conform Agerpres.